Close sidebar
Close sidebar

Conversia creditelor ipotecare din franci elvetieni in lei, adoptata de comisiile reunite din Camera Deputatilor. Care sunt conditiile pentru a beneficia de conversie

Comisiile reunite juridica si de buget-finante, din Camera Deputatilor, au aprobat luni in unanimitate, cu 22 de voturi pentru, un amendament in proiectul legii privind conversia creditelor ipotecare in franci elvetieni, potrivit caruia cursul de schimb la care se efectueaza conversia este cursul de schimb al BNR valabil la data incheierii contractului.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Potrivit unui amendament propus de deputatul PSD Viorel Stefan si votat de 16 deputati, doar persoanele fizice al caror grad de indatorare depaseste 50% din venitul familiei vor putea sa faca conversia creditelor in franci la cursul istoric.

In plus, conversia nu se va aplica contractelor de credit a caror valoare depaseste, separat sau cumulat, valoarea de 250.000 de franci elvetieni, informeaza News.ro.

Amendamentul privind gradul de indatorare a fost votat cu 16 voturi, fiind inregistrate opt voturi impotriva si o abtinere. Deputatul PNL Daniel Zamir, unul din initiatorii proiectului legii conversiei, s-a declarat impotriva acestui amendament.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Povestea tragică a contesei della Torre, ucisă în ziua în care își aniversa căsnicia. Vila unde a fost omorâtă e scoasă la vânzare- antena3.ro

Amendamentul care fixeaza un plafon de 250.000 de franci elvetieni al unui credit- sau tuturor creditelor luate de catre o persoana- pentru care se aplica legea conversiei a fost aprobat cu 18 voturi pentru si 8 voturi impotriva.

Amendamentul a fost votat de 22 de deputati, fara a se inregistra nicio abtinere si niciun vot contra. Proiectul legii conversiei ar putea intra marti la vot in plenul Camerei Deputatilor.

Cele mai multe credite ipotecare in franci elvetieni au fost acordate in 2007 si 2008. La cursul Bancii Nationale a României (BNR), un franc elvetian valora in jur de 1,9-2 lei in 2007 si 2,2-2,4 lei in 2008.

Luni, un franc a fost cotat la 4,1265 lei la cursul BNR, nivel de doua ori mai mare decât cursul la care s-au acordat creditele.

Proiectul de lege depus in Parlament, care prevede conversia creditelor in franci elvetieni la cursul istoric din momentul incheierii contractului, va avea un impact asupra sistemului financiar-bancar de 1,8 miliarde lei (400 milioane euro), potrivit deputatului PNL Andreea Paul.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI