Corina, o româncă, povestește ce a trăit în timpul cutremurului din Columbia. Seismul a făcut peste 130 de morți

Corina, o româncă, povestește ce a trăit în timpul cutremurului din Columbia. Seismul a făcut peste 130 de morți

(Sursa foto: Profimedia)

Bilanțul cutremurului care a lovit Columbia a ajuns deja la 132 de morți și sute de răniți, iar numărul victimelor ar putea crește în orele următoare.

Corina, o româncă aflată în Columbia în momentul seismului, a povestit prin ce a trecut.

„În jurul orei 07.00, 07.20, am primit o alertă, un mesaj că există un cutremur în apropiere. În momentul acela, am chemat-o pe fiica mea și pe soțul meu și le-am zis: «Gata, e un cutremur», și ne-am așezat sub masa din living și am așteptat. Am văzut pe internet că a durat undeva la 20-30 de secunde.
Mie mi s-a părut mai mult, pentru că se simțea foarte tare mișcarea. Am rămas undeva la vreo 15-20 de minute în stare de alertă în casă, iar după ce am văzut că totul e în regulă, nu mai sunt replici, am mers într-o piațetă din apropiere și acolo am aflat informații.

Am văzut copii care ieșiseră de la școală și am mai stat acolo încă vreo oră, în speranța că nu mai apare nimic.

În locul unde suntem noi, în Medellin, situația nu e atât de gravă ca în alte locuri, cum e Choco și alte localități din apropierea epicentrului. Am vorbit cu câțiva dintre ei chiar când am ieșit din bloc. Ziceau că e ceva normal în zonă, dar totuși n-a mai fost atât de puternic, cu o magnitudine atât de mare, în ultimii 10 ani”
, a povestit Corina Brândușan, turistă româncă în Columbia, scrie Digi24.

Citește și: VIDEO Cutremur devastator în Columbia. Cel puțin 130 de oameni au murit, iar peste 500 sunt răniți: „Am crezut că vom muri”

Amintim că seismul cu o magnitudine de 7,4 s-a produs la ora 12:34 GMT (15.34, ora României), în provincia Choco, la o adâncime de 103 km. Cutremurul a fost resimțit pe o suprafață foarte mare, întinsă pe sute de kilometri, în vestul țării.

Cele mai multe victime au fost înregistrate în orașul Pereira, situat în regiunea columbiană producătoare de cafea. Și regiunea Valle del Cauca a fost puternic avariată. Deși epicentrul cutremurului s-a înregistrat în apropiere de San Jose del Palmar, în provincia Choco, primarul Leon Fabio Marin Moncada a spus că nu au fost înregistrate persoane decedate sau rănite. Totuși, drumurile de acces au fost avariate.

Citește și: Cutremur în România, joi. Ce magnitudine a avut


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri