UPDATE: ”Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetăţeni care au contactat virusul, 9 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi. De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte unul în Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani şi 63 de ani.

”Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa”, au mai transmis autorităţile.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Astfel, au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timişoara şi câte unul în Bucureşti, Cluj-Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomiţa, Hunedoara, Galaţi şi Suceava.

Citeste si: Cum a contaminat fostul șef al polițiștilor bucureșteni 16 persoane cu noul coronavirus

Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 de ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, două dintre ele în Austria şi Germania.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună.

Coronavirus Romania numar cazuri
Coronavirus Romania numar cazuri

Citeste si: Anisie: Şcolile vor rămâne închise în perioada de stare de urgenţă

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

În perioada 15 martie, ora 08.00- 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.153 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5.517 la linia Telverde (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Citeste si: Bistriţa-Năsăud: Bărbat amendat cu 5.000 de lei, după un apel fals la 112 unde a anunţat că s-a întors din Italia şi are simptome de infecţie cu coronavirus

Coronavirus Romania numar cazuri
Coronavirus Romania numar cazuri

Cetăţenii sunt sfătuiţi să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia Telverde- 0800.800.358. Numărul Telverde nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Citeste si: Care sunt măsurile incluse de Guvern ca fiind urgente. Ce se suspendă, ce se schimbă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si