Acum, reprezentanții Tribunalului Maramureș, au făcut public un extras din motivarea care a stat la baza arestării preventive a bărbatului care a comis dubla crimă.
Autorul crimei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a cunoscut-o pe femeia pe care a ucis-o în cercuri promiscue pe care le frecventau şi unde se consumau des băuturi alcoolice.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
"S-a precizat că, la momentul agresiunii, cele două victime se găseau împreună în pat. Probabil că victimele se găseau într-o stare avansată de ebrietate, întrucât nu s-au putut apăra, ele rămânând pe pat, în poziţia culcat", se precizează în motivarea formulată de judecători, notează cei de la adevărul.ro.
Cadavrele celor două victime au fost descoperite de mama bărbatului ucis. Aceasta a venit în vizită după ce timp de trei zile fiul ei nu i-a răspuns la telefon.
Declaraţiile date de autorul crimei în faţa judecătorilor denotă faptul că a conştientizat ceea ce a făcut. Mai exact, el şi-a informat sora că i-a omorât pe cei doi şi a spălat cuţitul cu care i-a atacat pe cei doi. Expertiza medico- legală psihiatrică efectuată de comisia de la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a arătat că bărbatul în vârstă de 41 de ani a avut discernământ în momentul comiterii dublei crime.