Cum a ajuns actorul Tudor Petruţ, de la Şerban din Liceenii, profesor în SUA! ”Predau matematică la liceu”
Pe actorul Tudor Petruţ, lumea îl cunoaşte ca Şerban, din ”Liceenii”, tânărul care o iubea pe Dana, jucată de Oana Sârbu.
Tudor Petruţ, la scurt timp după ce a jucat în film, a plecat în SUA, acolo unde s-a stabilit cu familia, şi unde locuieşte şi acum. Însă, în SUA, Tudor Petruţ, după ce şi-a încercat de câteva ori norocul ca actor, participând la câteva castinguri, a ales o altă meserie. El a devenit profesor de matematică.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Revenit în România, pentru o scurtă vacanţă, Tudor Petruţ a mărturisit cum a devenit profesor de matematică.
”Am dat examene de licenţă pedagogică, aflând că se caută profesori de matematică. Fiind absolvent de liceu de mate-fizică – până şi în film eram favoritul profei de mate Isoscel – şi exmatriculat la cerere de la Facultatea de Construcţii, deci ştiind ceva ştiinţe exacte, mi-a fost extrem de uşor să iau examenele. Şi să mă obişnuiesc cu programa analitică californiană, mult sub nivelul educaţiei secundare româneşti de pe vremea mea. Nu a trecut mult timp şi am găsit un post de profesor şi am rămas în învăţământ de atunci”, a povestit Tudor Petruţ, într-un interviu pentru revista Life.
De altfel, fostul actor din Liceenii este şi acum, la 55 de ani, profesor de liceu în SUA. Cei doi băieţi ai lui s-au născut în America, amândoi sunt mari, dar niciunul nu a fost atras de actorie: unul lucrează în marketing, celălalt e impresar sportiv.