Cum faci cei mai buni mucenici moldovenești. Rețete tradiționale cu care nu dai greș
Mucenicii moldovenești sunt preparate tradiționale nelipsite de pe mesele românilor în luna martie. Mai jos, ți-am pregătit mai multe rețete de mucenici moldovenești pe care le poți încerca fără frică.
Sărbătoarea Mucenicilor își are originile în timpuri străvechi. Aceasta s-a transmis de la o generație la alta și continuă să aibă un loc însemnat în tradițiile românilor. Sărbătoarea are loc la începutul primăverii și a anului agrar, mai exact pe data de 9 martie a fiecărui an.
Odata cu aceasta calendarul creștin amintește și de uciderea celor 40 de mucenici din Sevastia, fiindcă nu si-au lepădat credința. Martirizarea acestora face ca la aceasta dată să fie pomeniți și sărbătoriți conform tradiției.
Astfel că, de la denumirea lor a pornit și rețeta de mucenici moldovenești atât de apreciată de români. Se mai numesc pe lângă denumirea de mucenici, sfinţişori, brăduleţi sau bradoşi şi sunt un preparat tradiţional cu o bogată istorie şi încărcătură spirituală. Mucenicii moldoveneşti, pufoşi, rumeniţi în cuptor, bine însiropaţi cu miere şi plini de nucă sunt nelipsiţi în fiecare an de pe mesele românilor.
Mucenici moldovenești tradiționali
Ingrediente p entru aluat:
1 kg de faina
140 de ml ulei
200 de grame de zahar
1/2 lingurița de sare
500 ml suc de fructe galben sau portocaliu (eu am folosit nectar de piersici)
1 linguriță de coaja de lămâie rasă
14 grame de drojdie uscata sau 40 de grame de drojdie proaspata
Ingrediente pentru umplutură (opțional):
nucă măcinată amestecată cu zahăr după gust
stafide (opțional)
Pentru sirop:
300 de grame de zahar
100 de grame de miere
atata apa cat este nevoie pentru ca, impreuna cu zaharul si mierea, sa totalizeze un volum de 600 de ml.
extract de vanilie
rom (optional)
Mod de preparare Mucenici tradiționali de post – prepararea aluatului dospit
Din toate ingredientele specificate am preparat aluatul pe care eu l-am framantat in masina de paine, la fel de bine se poate framanta cu orice robot sau chiar la mana.
daca folositi drojdie uscata, amestecati uniform drojdia cu faina, adaugati apoi restul ingredientelor bine omogenizate. Se amesteca la inceput cu o lingura de lemn, apoi se framanta energic timp de 15-20 de minute, pana la obtinerea unui aluat neted si nelipicios.
daca folositi drojdie proaspata, se freaca mai intai drojdia cu 1 lingura de zahar din cantitatea totata recomandata, apoi se dizolva cu 100 de ml. de suc de fructe, caldut. Se lasa deoparte pana incepe sa faca bulbuci. Se adauga restul de zahar, uleiul, restul de suc de fructe si coaja de lamaie. Faina se amesteca bine cu sarea si se adauga treptat peste aceasta ingredientele lichide, procedand mai departe asa cum am descris la varianta cu drojdie uscata.
Se lasă la crescut aluatul într-un loc caldut, asezat intr-un castron uns cu o picatura-doua de ulei si acoperit cu un servet gros, pana si-a dublat volumul. Apoi se rastoarna aluatul pe planul de lucru uns cu o pelicula fina de ulei.
Mod de preparare Mucenici tradiționali de post – modelare mucenici
Aluatul se imparte in 4 parti egale, apoi fiecare parte in 2, obtinand 8 bucati de dimensiuni apropiate.
Din fiecare parte se modeleaza un sul care se taie in 5 bucati, astfel obtinand, in final, 40 de bucatele de aluat aproximativ egale. Fiecare bucata se modeleaza intr-un snur lung de aluat, mai gros la mijloc si mai subtire la capete, care se rasuceste in forma de opt sau se impleteste si se rasuceste mai apoi.
Optional, mucenicii se pot umple. Pentru asta, nu mai modelam bucatile de aluat in forma de snur. Fiecare bucata se intinde pe rând într-o forma de elipsa, cam de 25 cm lungime si cu vreo 15 cm. latime (in partea cea mai lata).
Se presara nuca amestecata cu zahar si stafide. Se ruleaza cu umplutura in mijloc iar sulul obtinut se rasuceste in forma de spirala, presand capetele. Apoi, se mai lasa la crescut in jur de jumatate de ora, acoperiti cu 2 servete curate de bucatarie, intr-un loc caldut, ferit de curent. Intre timp se porneste cuptorul si se fixeaza la 180°C. Dupa dospire, am dat mucenicii la copt, la o inaltime medie, in cuptorul preincalzit la 180°C.
Intre timp, se prepara siropul, din ingredientele specificate: zaharul cu mierea si apa se dau in clocot, se adauga rom si vanilie dupa gust. Dupa jumatate de ora de coacere, cand „mucenicii” prind sa se aureasca pe deasupra, se toarna siropul peste ei in tava si se reintroduc in cuptor. Se continua coacerea pana cand se rumenesc frumos. Am mai presarat putina nuca macinata pe deasupra lor si sunt gata de savurat sau de impartit in memoria celor disparuti.
Într-un bol încăpător se amestecă ingredientele uscate: făina, sarea, zahărul și drojdia. Se adaugă în mijlocul compoziției ouăle bătute, laptele călduț și coaja de lămâie, apoi se încorporează, încet ingredientele uscate, până când compoziția se omogenizează. Dacă aluatul este lipicios, se mai poate adăuga un pic de făină. Se frământă aluatul minim 10-15 minute, adăugând treptat uleiul încălzit. (În cazul în care se folosește drojdie proaspătă, aceasta se dizolvă în laptele călduț și apoi se adaugă în compoziție).
Se obține un aluat elastic, care nu se lipește de mâini; se lasă să crească într-un bol acoperit cu un șervet curat sau cu folie alimentară, într-un loc călduț și ferit de umezeală. După circa o oră aluatul de mucenici își dublează volumul și este gata de modelat.
Se formează bile din aluat, care se rulează apoi pe planșeta pudrată cu puțină făină până se formeaza bastonașe de grosime uniformă, împletindu-se apoi sub formă de 8. Aveți grijă sa nu împletiți foarte strâns, mucenicii vor crește destul de mult și riscați să nu-și mai păstreze forma.
Mucenicii se așează apoi pe o tavă acoperită cu hârtie de copt, se mai lasă să crească 10-15 min, după care se ung cu ou bătut. Se coc apoi în cuptorul preîncălzit la 170 grade 30-40 minute, până se rumenesc frumos.
Între timp se prepară siropul: zahărul și apa se pun la fiert până când scade puțin, apoi adăugăm coaja de portocală și aromele. Se lasă la răcit.
Mucenicii se însiropează atunci când sunt aproape reci, altfel se vor înmuia prea tare și se vor rupe. Folosim o pensulă pentru a unge cu miere mucenicii, apoi îi pudrăm cu nucă.
Amestecați într-un bol laptele(cu unt) cu gălbenușurile de ou, vanilia și făina. Acoperiți bolul și așteptați 30 min pentru autolyse. Adăugați maiaua și sarea. Frământați 1 minut. Adăugați zahărul (compoziția are să se înmoaie), amestecați bine și frământați 10 min. Aluatul trebuie să fie legat, fin și să se desprindă bine de pereții vasului.
Lăsați-l acoperit 30 minute, apoi mai faceți o serie de împăturiri(ca atunci când frământați) în vas. Mai lăsați 30 minute și împăturiți iar. După aceea, acoperiți bolul și il puneți la frigider peste noapte.
Dimineața împărțiți aluatul în 8. Pe blatul de lucru înfăinat foarte ușor, luați fiecare bucată de aluat și faceți operațiile ilustrate în imaginea de mai jos. Obțineți mai întâi aproximativ un cilindru lung, pe care îl răsuciți în două. Formați un cerc sigilând la capete. Răsuciți pe mijloc pentru a forma un 8. Așezați fiecare opt într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Lăsați distanță suficientă între ei pentru că își vor mări mult volumul.
Pentru egg wash amestecați gălbenușul de ou cu lapte și cu ajutorul unei pensule, ungeți fiecare mucenic. Acoperiți tava cu folie de plastic(cu grijă, pentru a nu se lipi ulterior de aluat) și o lăsați la loc cald 3-5 ore până mucenicii își măresc considerabil volumul.
Preîncălziți cuptorul la 200 grade. Repetați egg wash ul cu compoziția rămasă. Coaceți 30 minute, dar fiți atenți la ei, pentru că timpul necesar și temperatura variază de la cuptor la cuptor. După ce sunt copți, ungeți din abundență fiecare mucenic cu un sirop format din 2 linguri de miere și 2-3 linguri de apă. Presărați multă nucă peste ei.