In articol:
- Care sunt situațiile în care se declanșează detectorul de gaze
- Ce poți face în cazul în care detectorul piuie fără să existe o scurgere de gaze
Detectorul de gaz metan este un aparat electric care contribuie la menținerea siguranței în locuință. Acesta se utilizează în spațiile în care există o sursă de foc alimentată cu gaz metan.
În cazul în care există scăpări de gaze, detectorul are rolul de a alerta persoanele care se află în locuință. În cazul în care detectează scurgeri de gaze, senzorul face zgomot, începe să piuie, și emite și un semnal vizual, de multe ori fiind vorba despre o lumină puternică, intermitentă.
Care sunt situațiile în care se declanșează detectorul de gaze
Detectorul de gaze este echipat cu senzori foarte fini, care reacționează la mai multe tipuri de gaze, precum metanul sau propanul. În momentul în care detectează concentrații ridicate de gaze emite un semnal sonor și luminos.
Există mai multe cauze care pot declanșa piuitul senzorului de gaze. Cel mai frecvent este prezența gazelor în încăpere. În aceste cazuri poate fi vorba despre o defecțiune la instalația de gaz sau la un aparat conectat la aceasta.
Dacă detectorul de gaz a fost scos din priză sau nu este alimentat corespunzător, acesta poate emite un semnal sonor de avertizare.
Este foarte important ca detectorul de gaze să fie montat corespunzător pentru a funcționa optim. Instalarea detectorului trebuie realizată în locuri înalte, în jur de 30 cm față de tavan, deoarece gazul metan este mai ușor decât aerul.
Ce poți face în cazul în care detectorul piuie fără să existe o scurgere de gaze
În cazul în care senzorul de gaze piuie fără a fi vorba de o scurgere, este important să chemați pe cineva care să îl verifice, pentru că înseamnă că detectorul are o eroare. În cazul alarmelor false, detectorul de gaze poate fi resetat. Majoritatea acestor aparate sunt prevăzute cu un buton de restare care poate fi apăsat pentru repornirea dispozitivului. Este important ca acest proces să fie făcut doar după citirea instrucțiunilor de utilizare.
De asemenea, și electrovalva de gaz poate să necesite o resetare. Acest lucru nu este valabil în toate cazurile în care senzorul scoate zgomote din senin. Electrovalva de gaze este o măsură de siguranță menită să prevină scurgerile de gaze și să protejeze utilizatorii. Pentru o resetare corectă a acesteia este nevoie să consultați cu mare atenție manualul de utilizare și să urmați instrucțiunile prezentate.
Citeste si: Cine este Sfântul Andrei și de ce este numit APOSTOLUL românilor- radioimpuls.ro
În cazul în care detectorul de gaze continuă să scoată sunete chiar dacă a fost resetat trebuie să verificați din nou sursele de gaze. Dacă v-ați asigurat că nu există nicio scurgere iar piuitul persistă trebuie să contactați un specialist în instalații de gaze pentru că s-ar putea să fie nevoie de înlocuirea detectorului.