Familia Cioabă are, de mai bine de un deceniu, două coroane care funcționează în paralel: Daniel Cioabă este prezentat drept „rege al romilor din România”, iar fratele său, Dorin, drept „rege internațional al romilor”. Acum, Dorin Cioabă spune că îi mai lipsește teritoriul și propune înființarea unui „Stat Rom”, cu monarhie sau republică, o Cameră a Lorzilor, bancă, monedă garantată prin aur și, eventual, o insulă din Scoția.
Proiectul are toate ingredientele unui trolling regal foarte elaborat. Istoria pe care o readuce însă la suprafață este cât se poate de serioasă: în urmă cu peste trei decenii, rivalul familiei Cioabă, „împăratul” Iulian Rădulescu, își anunța propriul guvern și proclama un stat simbolic al romilor. Ion Cioabă, bunicul lui Dorin, respingea atunci explicit ideea: „Noi nu sîntem stat în stat”.
Două coroane, niciun stat și o insulă din Scoția
În august 2013, după moartea lui Florin Cioabă, succesiunea nu a produs un singur rege, ci două titluri. Daniel Cioabă a primit coroana, sceptrul și însemnele tatălui său, fiind proclamat „rege al romilor din România”. Dorin Cioabă a devenit „rege internațional al romilor”.
Titlurile nu au o recunoaștere oficială din partea statului român și nici nu sunt acceptate de toate organizațiile rome, dar funcționează în interiorul unei ierarhii simbolice susținute de familia Cioabă și de apropiații acesteia.
Formula cu doi frați care „domnesc” simultan explică și una dintre contradicțiile savuroase ale noului proiect. Dorin Cioabă urmează să prezinte, la congresul internațional organizat pe 5 septembrie la Sibiu, ideea unui „Stat Rom”. Organizatorii au anunțat participarea unor delegații din 37 de țări și spun că viitoarea construcție ar urma să se inspire din modelul Vaticanului.
Deocamdată, „statului” îi lipsesc exact elementele care transformă un proiect simbolic într-o țară: un teritoriu, o populație stabilă, instituții recunoscute și posibilitatea reală de a întreține relații cu alte state.
Dorin Cioabă nu revendică o bucată din România. El spune că ar dori un teritoriu oferit cu acordul unei țări și intenționează să contacteze inclusiv Casa Regală britanică pentru a afla dacă există vreo insulă disponibilă în Scoția.Aici proiectul intră hotărât în registrul spectacolului. Insulele scoțiene nu se află într-un sertar la Buckingham Palace, gata să fie repartizate noilor regate, iar Casa Regală nu poate desprinde și oferi teritorii din Regatul Unit după modelul unei donații imobiliare.
Planul constituțional este la fel de flexibil. Noul stat ar putea fi republică sau monarhie, dar ar avea un parlament inspirat de sistemul britanic și o Cameră a Lorzilor. Soția lui Dorin Cioabă ar fi, potrivit prezentării, pregătită pentru rolul de „primă-doamnă” — inclusiv în scenariul monarhic, unde titulatura ar produce probabil prima criză constituțională înainte de găsirea țării.
Dacă sprijinul european nu apare, Dorin Cioabă speră să ajungă și la Donald Trump.
Romanestan: ideea unei țări care a traversat un secol
Dorin Cioabă nu este primul lider rom care vorbește despre un teritoriu propriu. Ideea a apărut în anumite cercuri ale mișcării rome încă din perioada interbelică, fără să fi reprezentat vreodată opțiunea unanimă a populațiilor rome din Europa.
Un studiu istoric semnat de Elena Marushiakova și Vesselin Popov urmărește primele proiecte teritoriale moderne până la liderii din familia Kwiek, activi în Polonia anilor 1920–1930.
Aceștia proveneau din comunități căldărari și concurau atât pentru titluri regale, cât și pentru dreptul de a vorbi în numele romilor din mai multe țări.În 1934, Józef Kwiek a căutat sprijin pentru obținerea unui teritoriu în sudul Africii. Alți membri ai familiei au luat în calcul regiuni din Uganda, India sau Abisinia. Planurile combinau ambiția politică, proiectele de colonizare ale epocii și ideea construirii unei patrii numite uneori Romanestan. Nu au trecut însă de nivelul declarațiilor și al demersurilor diplomatice.
În 1959, românul Ionel Rotaru, stabilit în Franța și cunoscut și sub numele de Lionel Rottaru, a reluat proiectul Romanestanului. A încercat să obțină un teritoriu în apropiere de Lyon, apoi în Somalia, și a emis documente simbolice asemănătoare unor pașapoarte. Nici această inițiativă nu a dus la apariția unui stat.
O schimbare importantă s-a produs în 1971, la primul Congres Mondial al Romilor, desfășurat la Londra. Participanții au adoptat simboluri comune, între care drapelul și imnul, dar direcția dominantă a devenit aceea a unei identități transnaționale. Romanestanul putea exista „în inimile” oamenilor, fără granițe și fără desprinderea unui teritoriu dintr-un stat existent.
La congresul din 2000 de la Praga, International Romani Union a consolidat formula unei „națiuni fără stat”. Accentul era pus pe recunoașterea romilor ca popor transnațional, pe combaterea discriminării și pe reprezentarea în organismele internaționale, nu pe mutarea populației într-o țară nouă.
1992: Ion Cioabă spunea clar că nu vrea un „stat în stat”
În România, delimitarea cea mai limpede îi aparține chiar lui Ion Cioabă, bunicul lui Dorin. Într-un interviu realizat pe 10 iunie 1992, în camera 117 a Hotelului Union din București, și publicat de revista Flacăra, acesta explica atât originea titlului său regal, cât și limitele proiectului politic pe care îl promova.
Ion Cioabă spunea că propunerea de a deveni rege fusese formulată prima dată la 8 septembrie 1991, în timpul festivalului de la Costești. Titlul ar fi fost aprobat apoi la o conferință desfășurată în decembrie 1991, la Târgu Jiu, și confirmat la congresul organizat pe 5 mai 1992, la Sibiu.
Planurile sale erau ample. Vorbea despre o „casă regală” care să cuprindă un hotel, un restaurant, un teatru, un spital și o grădiniță, precum și despre desemnarea unor reprezentanți în țările în care locuiau comunități rome. În ciuda recuzitei monarhice, Ion Cioabă trasa însă o limită foarte clară: „Noi nu sîntem stat în stat.”
În același interviu, el sublinia că romii din România sunt cetățeni români și trebuie să respecte Constituția și legile țării. Aceeași regulă urma să se aplice în fiecare stat în care trăiau romi. „Casa regală” trebuia să fie, în propria sa prezentare, o structură de reprezentare socială și culturală, nu o autoritate paralelă și nici începutul unei secesiuni.
Documentul din 1992 este important și dintr-un alt motiv. Ion Cioabă îl atacă deja pe „Iulică Rădulescu”, cel care avea să se proclame ulterior împărat. Rivalitatea dintre cele două tabere exista, așadar, înainte ca Iulian Rădulescu să-și oficializeze titlul și înainte ca presa să vorbească despre războiul celor două coroane de la Sibiu.
Ion Cioabă împrumuta vocabularul unei monarhii, dar respingea explicit suveranitatea teritorială. Tocmai această poziție face ca proiectul nepotului său să fie atât de spectaculos. După 34 de ani, Dorin Cioabă nu se mai oprește la o casă regală. El readuce în discuție tocmai „statul” pe care bunicul său spunea că nu îl dorește.
Citește și: VIDEO Lege nouă în România: închisoare pentru cei care organizează căsătorii între minori
Împăratul Iulian și statul cu poliție, dar fără granițe
Iulian Rădulescu și-a luat titlul de „împărat al romilor de pretutindeni” la 9 august 1993. Rivalitatea cu familia Cioabă a continuat în anii următori, chiar dacă, în februarie 1997, cele două tabere au anunțat un pact de neagresiune.
În ediția din 24 februarie 1997, Libertatea relata că Iulian Rădulescu își numise un „Guvern al Rromilor”, cu prim-ministru și funcții împărțite după modelul unui executiv. Următoarea mișcare anunțată era înființarea unui stat. Planul prevedea solicitarea unui teritoriu în Australia, prin intermediul autorităților americane, și mutarea anuală a 40.000–50.000 de romi.
„În doi, trei ani vrem să facem acolo un stat al nostru, cu poliție, cu tot ce trebuie”, declara Iulian Rădulescu.
Incongruența diplomatică era evidentă: Statele Unite nu puteau oferi o parte din Australia. Spre deosebire de proiectele prezentate doar ca metafore culturale, declarația conținea însă elementele unui program teritorial — migrație, administrație și poliție proprie.
La 6 martie 1997, Iulian Rădulescu a trecut de la planul australian la o proclamare locală. Într-o zonă modestă din Târgu Jiu a anunțat apariția „Cem Romengo”, prezentată drept prima țară a romilor. Statul nu avea frontiere, armată sau suveranitate efectivă, iar liderul susținea că nu dorește să afecteze integritatea României. Gestul era explicat ca un protest față de discriminare și față de violențele îndreptate împotriva comunităților rome, episod relatat la vremea respectivă inclusiv de Le Monde.
Cem Romengo nu a devenit stat în sens juridic. Nu și-a exercitat autoritatea asupra unui teritoriu delimitat și nu a fost recunoscut de România sau de vreo altă țară. Proclamarea sa nu trebuie însă redusă la o simplă glumă. Era o acțiune politică simbolică, legată de probleme reale: lipsa reprezentării, sărăcia, discriminarea și conflictele violente ale anilor ’90.
Totodată, nici Iulian Rădulescu nu primise un mandat din partea tuturor romilor din România. Împăratul, guvernul și statul său reprezentau proiectul unei tabere aflate în competiție cu familia Cioabă și cu alte organizații. Formula „stat în stat”, repetată de presa perioadei, descria ambiția liderului, nu dorința colectivă a unei întregi etnii.
De la războiul coroanelor la doi regi în aceeași familie
Ion Cioabă a murit în februarie 1997, la scurt timp după pactul încheiat cu Iulian Rădulescu. Fiul său, Florin Cioabă, i-a preluat titlul, iar conflictul dintre rege și împărat a continuat într-o combinație de rivalitate personală, competiție între organizații și spectacol mediatic.
În aprilie 1999, Libertatea descria Consiliul de Coroană al lui Florin Cioabă drept „un guvern în miniatură”. Regele avea consilieri și responsabili pentru diferite domenii, deși insista că structura nu urmărea să dubleze autoritățile statului român. În același articol, Florin Cioabă afirma că Iulian Rădulescu dorise să transforme zona de la Târgu Jiu într-o regiune autonomă.
Tot Florin susținea că fusese chemat la Palatul Cotroceni pentru a explica situația și că îi transmisese președintelui Emil Constantinescu că la Târgu Jiu exista o așezare, nu un stat.
Paradoxul ambelor tabere era vizibil. Familia Cioabă respingea statul teritorial al împăratului, dar utiliza propria coroană, un consiliu asemănător unui guvern și reprezentanți internaționali. Iulian Rădulescu proclama un stat fără granițe, dar susținea simultan că nu contestă suveranitatea României. În spatele decorului monarhic se afla aceeași luptă: legitimarea unei singure voci ca reprezentant al unor comunități foarte diferite.
După moartea lui Florin Cioabă, în 2013, nici măcar coroana familiei nu a mai rămas una singură. Daniel a fost proclamat rege al romilor din România, iar Dorin, rege internațional. Iulian Rădulescu a contestat imediat ceremonia și a susținut că organizațiile apropiate lui nu îi recunosc pe cei doi frați.
Finalul rivalității a avut o notă neașteptată. Când Iulian Rădulescu a murit, în 2017, slujba sa funerară a fost oficiată de Dorin Cioabă, în calitate de pastor, după cum consemna. Conflictul simbolic se încheia astfel printr-un gest de reconciliere.
Nouă ani mai târziu, Dorin Cioabă recuperează chiar ideea centrală a fostului rival: un stat propriu. Nu la Târgu Jiu și nici în Australia, ci, dacă negocierile imaginare merg bine, pe o insulă din Scoția.
Arta trollingului: televiziune, monedă, Trump și lebede
Proiectul din 2026 nu apare din senin. Dorin Cioabă are o lungă istorie de inițiative în care activismul, ambiția instituțională și umorul publicitar se amestecă până când devine dificil de stabilit unde se termină programul și unde începe spectacolul.
În 2013 a anunțat lansarea unei televiziuni internaționale prin satelit, IRU TV, cu sediul la București. El urma să prezinte o emisiune politică al cărei titlu, ales chiar de el, era „Ca la ușa cortului”.
În 2014 a venit primul „guvern internațional”, alcătuit dintr-un premier și 12 miniștri. Parlamentul urma să aibă 37 de membri, câte unul pentru fiecare țară reprezentată. Dorin Cioabă și-a stabilit o indemnizație de 7.000 de euro lunar, iar premierul și președintele parlamentului urmau să primească 5.000 de euro. Problema bugetului a fost lămurită cu o sinceritate memorabilă: salariile erau stabilite, dar „trebuie să facem rost de bani”.
Tot atunci a anunțat moneda virtuală „lov”, denumită după „lovele”, cu o valoare inițială de un euro. „Dacă avem un nou guvern, trebuie să avem și o nouă monedă”, explica el. Nu există dovezi publice că moneda ar fi intrat efectiv într-un circuit economic. În 2026, vechiul „lov” pare să se întoarcă sub forma „love romane”, de această dată însoțit de o bancă și de promisiunea unui depozit de aur.
În 2017, Dorin Cioabă i-a trimis lui Donald Trump o scrisoare prin care oferea forță de muncă romă pentru proiectarea și construirea zidului de la frontiera SUA–Mexic. Argumenta că există numeroși meseriași care lucrează în domeniul prelucrării fierului și că lucrarea ar putea fi executată la un preț avantajos. Ambasadorul american Hans Klemm declara atunci că nu știa despre propunere și că administrația Trump ar prefera probabil muncitori americani.
În 2020, Cioabă a răspuns printr-o satiră propunerii primarului din Târgu Mureș privind anchetarea socială a cuplurilor înainte de a avea copii. A inventat „tichetul de relații conjugale”, aprobat de primar și acordat celor care muncesc. Aici intenția ironică era explicită.
Cel mai cunoscut episod a venit în 2022, după ce Austria a blocat aderarea României la Schengen. Cioabă a glumit că în Austria vor rămâne „numai pene de lebădă”. Mesajul parodia o falsă știre rasistă din anii ’90, ulterior dezmințită, potrivit căreia romii ar fi mâncat lebede dintr-un parc vienez. Nu a existat vreun „ordin de atac”, ci o glumă construită tocmai pe reutilizarea absurdă a unei vechi calomnii.
Aceste episoade nu înseamnă că toate demersurile lui Dorin Cioabă sunt farse. El a susținut interzicerea căsătoriilor sub 16 ani în comunitățile apropiate organizației sale și a candidat în alegeri. Tocmai alternanța dintre intervenții serioase și „avioane” mediatice îi definește personajul public.
Trollingul se termină acolo unde începe problema reprezentării
În dreptul internațional, existența unui stat nu depinde de o coroană, de denumirea parlamentului sau de cantitatea de aur promisă unei bănci. Convenția de la Montevideo enumeră patru criterii clasice: populație permanentă, teritoriu determinat, guvern și capacitatea de a întreține relații cu alte state.
Proiectul prezentat de Dorin Cioabă nu îndeplinește, în forma făcută publică, aceste condiții. Nu există un teritoriu identificat, un acord cu statul din care acesta ar urma să provină, o constituție, o populație care și-a exprimat consimțământul sau o instituție financiară autorizată. Nu au fost prezentate nici mecanismul de colectare și auditare a aurului, nici regulile de emitere a monedei.
Comparația cu Vaticanul este atrăgătoare, dar înșelătoare. Statul Vatican există în baza unui tratat semnat în 1929 între Sfântul Scaun și Italia și are un teritoriu acceptat de ambele părți. Nu a fost creat printr-o simplă rezoluție a unei organizații și nici prin solicitarea unei insule disponibile.
Mai există și problema mandatului. Dorin Cioabă se prezintă drept președinte al International Romani Union, dar organizațiile rome sunt fragmentate, iar titlurile sale nu îi conferă dreptul de a reprezenta automat milioane de persoane. La momentul consultării, profilul organizației din baza de date a ONU indica un alt președinte, Zoran Dimov, în timp ce filiala promovată din România îl prezintă pe Dorin Cioabă la conducere. Discrepanța sugerează existența unor structuri sau conduceri concurente și are nevoie de o clarificare publică.
Nici statutul consultativ al unei organizații neguvernamentale pe lângă ONU nu echivalează cu recunoașterea diplomatică a unui stat. Iar participarea unor delegați din mai multe țări la congresul de la Sibiu nu poate înlocui consimțământul comunităților în numele cărora pretinde că vorbește proiectul.
Poate că „Statul Rom” este, așa cum sugerează combinația dintre Casa Regală britanică, insulele Scoției, Vatican, Camera Lorzilor, o primă-doamnă într-o posibilă monarhie, Donald Trump și moneda garantată cu aur, cel mai nou spectacol de comunicare al lui Dorin Cioabă. Intenția exactă nu poate fi demonstrată până când inițiatorul nu o spune deschis.
Trollingul funcționează însă tocmai pentru că folosește o istorie adevărată. În 1992, Ion Cioabă afirma că nu dorește un „stat în stat”. În 1997, rivalul Iulian Rădulescu a proclamat unul. În 2014, Dorin și-a anunțat propriul guvern și propria monedă. În 2026, nepotul lui Ion caută și un teritoriu.
S-au schimbat coroanele, numele monedelor și continentele propuse. Întrebarea a rămas aceeași: proiect de țară sau spectacol de putere?
