Close sidebar
Close sidebar

DIICOT: Au fost găsite fragmente osoase arse şi cenunşă într-un sac. Dincă susţine că a ucis-o pe Luiza în ziua răpirii

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, luni, că anchetatorii au găsit, în pădurea de lângă Caracal, fragmente osoase arse şi cenunşă, care erau într-un sac şi care vor fi analizate. Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o pe Luiza Melencu în ziua răpirii şi că rămăşiţele îi aparţin acesteia.

K.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

„S-au continuat cercetările la locuinţa inculpatului şi a avut loc o conducere în teren cu inculpatul, unde acesta a declarat că a abandonat un sac care conţinea fragmente osoase arse şi cenuşă. Aceasta trebuie să fie cernută pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo.(...) Din declaraţia sa, el aşa a declarat că este trupul Luizei. Până nu avem rezultatele de laborator, nu ne putem pronunţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT.

Mihaela Porime a mai spus că „sunt ridicate în fiecare zi urme criminalistice care urmează să fie procesate”.

Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă a susţinut că a folosit aceeaşi metodă ca în cazul Alexandrei şi că agresiunea s-a produs tot în locuinţa sa.

Citeste si: Avocatul familiei Luizei Melencu: Nu ştim cine este victima, dar există date că există o victimă

Citeste si: Cătălin Ionuţ Sindile nu mai este șeful Jandarmeriei Române. Cine îl va înlocui

Citeste si: Ți se rupe sufletul. Ce mesaje de adio a lăsat secretara-șefă de la UMF, înainte de a fi găsită moartă într-un lac din Capitală. Fiul femeii avea telefonul închis- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: Gemenii dați dispăruți în Târgu Jiu au fost găsiți în Arad. Își închiriaseră o garsonieră și urmăreau știri despre ei- antena3.ro

Purtătorul de cuvânt al DIICOT a precizat că, până la acest moment, nu sunt indicii că ar fi mai multe victime şi nici că Gheorghe Dincă ar fi avut complici.

Până acum nu a fost găsit telefonul Luizei.

Dincă susţine că ar fi ucis-o pe fată în ziua în care a răpit-o, iar până în acest moment nu se ştie dacă acesta a şi violat-o, potrivit declaraţiilor reprezentantului DIICOT.

Citeste si: Primele imagini din pădurea unde s-au găsit presupusele rămășițe ale trupului Luizei Melencu

Citeste si: VIDEO| Ce învață pensionarii clujeni la cursurile de informatică

Citeste si: VIDEO| Ce învață pensionarii clujeni la cursurile de informatică

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat, după cercetările făcute într-o pădure de lângă Caracal, că "există date că există o victimă", însă nu se ştie cine este, acest lucru urmând a fi stabilit după analiza ADN.

"Omul acesta spune anumite adevăruri, dar şi minte foarte mult, că este învăţat cum să mintă. De data asta a spus ceva adevărat", a spus avocatul, despre Gheorghe Dincă.

Anchetatorii au găsit rămăşiţe umane într-o pădure de lângă Caracal, unde Gheorghe Dincă a susţinut că ar fi aruncat părţi din trupul Luizei Melencu, au precizat anterior surse din cadrul anchetei.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI