Directorul Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, Dan Idolu, a transmis sâmbătă un comunicat în care a anexat dovada că nu a consumat alcool în data de 20 august, atunci când a fost oprit de poliţie în trafic şi sancţionat.
Idolu spunea atunci că nu a consumat alcool, dar că şi-a clătit gura cu apă de gură, la recomandarea medicului, iar după ce a fost oprit de Poliţie a cerut să i se recolteze probe biologice.
”Prin prezentul comunicat doresc să prezint opiniei publice, informată eronat despre incidentul din 20.08.2016 când am fost oprit, consider eu, nejustificat în trafic de către un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Rurală Timişoara. Acest echipaj m-a abordat într-un mod neconform cu procedurile standard ale poliţiei rutiere, supunându-mă apoi unui test cu dispozitivul alcooltest pentru determinarea concentraţiei de alcool în aerul expirat. Mi s-a comunicat, fără a-mi fi arătat rezultatul de pe dispozitiv, că în urma testării a rezultat o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,28 mg/l şi că mi se va întocmi un proces verbal de
Idolu a mai anunţat că va continua acţiunea în instanţă atât faţă de Poliţie, cât şi faţă de societatea care importă produsul farmaceutic consumat.
De asemenea, Idolu spune că va sesiza Protecţia Consumatorului pentru publicare de informaţii incomplete pe eticheta produsului.
” Voi continua actiunea iniţiată de mine în instanţă în 23.08.2016 pentru anularea procesului-verbal de contraventie. Voi solicita prin instanţă Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră să efectueze o expertiză tehnico-juridică pentru verificarea calităţii dispozitivelor etilotest aflate în dotarea IPJ Timiş, precum şi influenţa asupra rezultatelor testelor cu aceste dispozitive în cazul folosirii de produse farmaceutice pentru igiena cavităţii bucale.
Totodată, directorul Aeroportului Timişoara a precizat că va cere daune morale de la societatea care importă şi distribuie apa de gură.
” Voi solicita, prin acţiune în instanţele de judecată, despăgubiri pentru daune morale de la societatea autorizată să importe şi să distribuie produsul Listerine, pentru că pe eticheta produsului nu este notificat riscul utilizării
Directorul Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, Dan Idolu, a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere înd ata de 20 august, când poliţiştii l-au depistat cu o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool în aerul expirat la volan.
El a anunţat atunci că va contesta sancţiunea, susţinând că a luat apă de gură, la recomandarea medicului stomatolog.
Poliţiştii l-au amendat pe Daniel Idolu cu 1.125 lei şi i-au suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro