Consiliul de Administraţie al ISJ Iaşi s-a reunit marţi şi a decis demiterea directorului şcolii din comuna Brăieşti, Cătălina Gavriluţă, întrucât "nu au fost asigurate condiţiile de securitate pentru elevi în spaţiul şcolii".

"Aspectele legate de securitatea elevilor în perimetrul şcolii au fost puse în discuţie, cu prioritate, de nenumărate ori la întâlnirile periodice cu directorii unităţilor de învăţământ, aşa cum, periodic, sunt transmise adrese de atenţionare în acest sens.

În cursul zilei de astăzi (marţi- n.r.), în unitatea de învăţământ va avea loc un Consiliu de Administraţie în cadrul căruia se va stabili cine va prelua conducerea provizorie a şcolii, iar până la finalul săptămânii Consiliul de Administraţie al ISJ Iaşi va desemna un nou director, după consultări ce vor avea loc în cadrul Consiliului Profesoral al Şcolii Profesionale Brăeşti", se arată într-un comunicat al ISJ Iaşi, scrie News. 

Directorul şcolii, demis de ISJ, după moartea copilului de 3 ani

Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a început, marţi, o evaluare a familiei copilului de trei ani care a murit, pentru a se stabili dacă ceilalţi şapte copii ai familiei mai pot rămâne în custodia părinţilor.

Tot marţi, deputatul PNL Marius Bodea a cerut demisia şefului Consiliului Judeţean Iaşi, totodată lider al filialei judeţene a PSD, Maricel Popa, pentru "eşecul" în racordarea la apă curentă şi canalizare a unităţilor de învăţământ din satele ieşene.

"Guvernul domnului Popa propune depăşirea situaţiei şcolilor cu toalete în fundul curţii prin investiţii în containere pe post de toalete, nici vorbă de apă şi canal. Să ne spună domnul Popa de câte ori s-a dus şi a bătut cu pumnul în masă la CEx-ul pesedist să ceară bani pentru şcolile din Iaşi. Să ne spună domnul Popa de câte ori s-a dus la premierul Dăncilă şi i-a transmis că nu mai poate să tolereze ca şcolile din mediul rural din judeţul său să nu beneficieze de condiţii decente pentru secolul în care trăim.

Dacă nu este în stare să gestioneze nevoile minimale ale comunităţii, să plece", susţine, într-un comunicat de presă, deputatul liberal Marius Bodea.

Un copil de trei ani a murit, luni, după ce a căzut în fosa septică din curtea unei şcoli din comuna ieşeană Brăieşti, poliţiştii demarând cercetări pentru ucidere din culpă. O anchetă a fost declanşată şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în curtea şcolii din satul Buda, comuna Brăieşti, judeţul Iaşi.

Copilul venise la fratele său, elev la şcoala din localitate, care împreună cu alţi colegi desfăşurau nişte activităţi în curtea instituţiei de învăţământ.

La un moment dat, băiatul în vârstă de trei ani a dispărut, el fiind găsit căzut în fosa septică. Copilul ar fi călcat pe capacul ruginit al fosei, apoi a căzut în interiorul acesteia şi s-a înecat.

Băiatul are şapte fraţi, iar patru dintre ei învaţă la şcoala unde s-a produs tragedia.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

La câteva ore după incident, conducerea ISJ Iaşi a anunţat că aşteaptă demisia directorului unităţii de învăţământ.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si