Accident mortal pe DN 64, în județul Vâlcea. Un bărbat de 37 de ani, din localitatea Olanu, conducea un autoturism și ar fi pătruns pe sensul opus de mers.
Mașina a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, impactul între cele două maşini a fost atât de puternic încât echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit toate cele patru victime încarcerate, două dintre ele fiind în stop cardio-respirator.
În urma coliziunii, bărbatul de 56 de ani, și o femeie de 52 de ani care se afla pe bancheta din spate, au decedat.
"Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat ca sunt implicate două autoturisme şi patru persoane, toate încarcerate. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanelor, care au fost predate echipajelor medicale prezente la faţa locului. Două victime au fost predate conştiente, iar celelalte două inconştiente, aflate în stop cardio-respirator. Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului.
Circulaţia în zonă a fost blocată total mai bine de o oră.