Close sidebar
Close sidebar

El este pasagerul care a scăpat din tragedia aviatică în care au murit 157 de persoane! Doar două minute au lipsit: "Am crezut că mă prăbuşesc, pentru că mi-am dat seama cât de norocos sunt"

Un grec a scapat din tragedia aviatică din Etiopia, soldat cu 157 de morți. Două minute au făcut diferența.

A.N.C,


DISTRIBUIE
acest articol

 

Antonis Mavropoulos a dezvăluit printr-un mesaj publicat pe Facebook că a întârziat 2 minute şi astfel a pierdut zborul ce i-ar fi adus sfârșitul. Postarea de pe Facebook a fost intitulată: "Ziua mea norocoasă".

"Alergând să prind zborul 302 Addis Abeba- Nairobi, care s-a prăbuşit la 6 minute de la decolare, eram nervos, pentru că nimeni nu mă ajuta să merg mai repede. L-am pierdut la doar 2 minute. Când am ajuns, poarta de îmbarcare era închisă şi am privit cum ultimul pasager intră în tunel. Am strigat să-mi dea şi mie drumul, dar nu m-au lăsat", dezvăluie Antonis Mavropoulos.

Grecul a publicat biletul de avion ca drept dovadă. Antonis povestește că cei din aeroport l-au programat pentru următorul zbor. Însă, la scurt timp a aflat că s-a întâmplat ceva cu avionul în care trebuia să se urce.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

"La 10:50, când m-am dus la următoarea cursă, doi ofiţeri de securitate mi-au spus că, din raţiuni din securitate nu-mi dau voie să mă urc la bord şi că un ofiţer superior îmi va da explicaţii. În ciuda protestelor mele intense, nu au continuat discuţia şi m-au dus la superior de la departamentul poliţiei aeroportului. El mi-a spus politicos să nu mai protestez şi să mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că sunt singurul pasager care nu a urcat în zborul 302, care acum e dat dispărut.

Şi acesta e motivul pentru care nu-mi dau voie să mă îmbarc, până când nu stabilesc exact cine sunt, pentru că nu m-am urcat în acel avion. Iniţial, am crezut că minte, însă atitudinea lui m-a convins că nu trebuie să am dubii", scrie bărbatul.

Informaţia a fost un şoc pentru Antonis Mavropoulos, iar acela a fost momentul în care a realizat cât de norocos este.

Citeste si: O româncă, gravidă în 4 luni, jefuia casele Italienilor. Era înarmată până-n dinți

"Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare, dar mi-am revenit în 1-2 secunde, gândindu-mă că, poate, s-a întâmplat altceva, poate e doar o problemă de comunicaţii. Oamenii erau politicoşi, mi-au spus că trebuie să îmi pună o serie de întrebări, mi-au luat datele şi m-au lăsat să aştept. M-au dus într-o sală şi mi-au spus să stau acolo până când îmi vor da semn", mai dezvăluie pasagerul.

"Am crezut că mă prăbuşesc, pentru că mi-am dat seama cât de norocos sunt", mai spune bărbatul.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI