In articol:
- Orașele din România în care se poate plăti cu cardul în piețe
- Ce beneficii aduce această metodă de plată pentru cumpărători?
- Producătorii care au folosit POS au constatat creșterea vânzărilor
- Supermarket vs. piață
- Coduri QR pentru identificarea producătorilor
Orașele din România în care se poate plăti cu cardul în piețe
Programul a fost extins ȋn alte nouă orașe – Alexandria, Satu Mare, Făgăraș, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Bacău și Craiova.
”Din punct de vedere al cumpărătorilor, cei care au beneficiat de plata cu cardul au fost foarte încântați și aici mă refer, în primul rând, la cei din Sibiu pentru că acolo sunt cele mai multe. Mai ales că Sibiul este un oraș turistic și toată lumea știe că încercăm să descoperim culoarea și gustul locului ca turiști.
Citește și: Se dau bani în luna octombrie. Sute de mii de angajații din România primesc 1.500 de lei în plus pe card
Ce beneficii aduce această metodă de plată pentru cumpărători?
De asemenea, cei care se bucură de această facilitate sunt tinerii, mai ales, pensionarii pentru că mulți primesc pensia pe card. Se bucură că nu mai trebuie să meargă pe la bancomate sau să aibă grija banilor în buzunar. Și, nu în ultimul rând, familiile tinere. Și aici m-aș referi la mamele care acordă o deosebită atenție alimentației celor mici. Cumpărătorii au fost cei care ne-au dat elanul să continuăm acest program”, a declarat, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro, Teodor Ioan Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.
Producătorii care au folosit POS au constatat creșterea vânzărilor
Când plătești cu cardul, cumperi mai mult- acest lucru este demonstrat. Și producătorii cu POS au simțit o creștere semnificativă a vânzărilor.
”Producătorii, cei care au folosit POS-urile, și-au dat seama că le crește vânzarea. Omul nu mai este limitat la ceea ce are în buzunar și, de cele mai multe ori, când plătești cu cardul, cumperi mai mult. Asta o știm cu toții”, a mai spus președintele AAPR.
Supermarket vs. piață
Plata cu cardul va atrage și alte categorii de cumpărători în piețe: ”Oamenii merg la supermarket din multe alte motive. În această competiție, pentru că este o competiție cu supermarketurile, fiecare trebuie să își pună în valoare atuurile pe care le are. Prin piețele agroalimentare, producătorii pe care îi avem în piață reprezintă cel mai important atu al nostru. Produsul românesc care are gust, are toate proprietățile și nu ar trebui să lipsească de pe mesele românilor”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Coduri QR pentru identificarea producătorilor
”O preocupare permanentă este și această transparență pe care vrem să o oferim cumpărătorilor astfel încât să aibă garanția că produsul pe care îl cumpără este românesc, autentic și este direct de la producător. Pentru acest motiv, am început să folosim coduri QR, astfel încât cel care cumpără poate să scaneze acel cod și vede pe telefon datele producătorului. O verificare pe loc”, mai spune Teodor Ioan Birț.