Femeie arestată după ce i-ar fi cusut buzele colegei de apartament. Cum a reușit victima să scape
Incidentul a avut loc în Japonia, unde o femeie în vârstă de 49 de ani a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei de apartament.
Masae Sakurai lucra cu jumătate de normă din prefectura Ibaraki, la nord-est de Tokyo și a fost arestată în cursul zilei de luni sub suspiciunea că a rănit femeia cu care locuia.
Victima în vârstă de 42 de ani a avut buzele cusute cu un ac și ață în data de 29 iunie. Cele două locuiau împreună din aprilie 2025, iar victima le-a mărturisit polițiștilor că „i-a fost prea frică să fugă” înainte de incident.
După ce Masae Sakurai i-a cusut gura, victima a scris pe o foaie de hârtie un mesaj în care cerea ajutor, pentru că nu putea să vorbească din cauza rănilor suferite. Femeia a ajuns la un magazin din apropiere, iar un angajat de acolo a sunat la poliţie, potrivit The Japan Times.
Până în acest moment autoritățile nu au precizat dacă Sakurai a recunoscut fapta de care este acuzată.
În locuința în care a avut loc incidentul locuiau mai mulți oameni, așa că polițiștii suspectează că mai multe persoane ar fi putut asista la întreaga scenă.
Citește și: A murit un fost parlamentar PSD din Botoșani. Avea 69 de ani