Fotbalist de 35 de ani, arestat pentru că și-ar fi otrăvit mortal colegul de echipă din răzbunare. Suspectul urma să se căsătorească

Philipp, fotbalistul decedat pentru a cărui moarte Marius este suspect

(Sursa foto: timesofindia.com)

Un fotbalist de 35 de ani din Germania este acuzat că și-a otrăvit mortal colegul de echipă, din răzbunare.

Un caz șocant se desfășoară în Germania, acolo unde un fotbalist de 35 de ani a fost arestat după ce a fost acuzat și-ar fi otrăvit mortal un coleg de echipă, din răzbunare.

Fotblistul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, iar presa germană l-a numit Marius, urma să se căsătorească peste două săptămâni.

Citește și: Șofer de 80 de ani, mort într-un accident pe DN 19. Octogenarul a intrat în depășire și s-a ciocnit autoturismul care circula din sens opus

Fotbalist de 35 de ani, arestat pentru că și-ar fi otrăvit mortal colegul de echipă din răzbunare

Marius este acuzat de moartea lui Philipp, în vârstă de 30 de ani. În timpul unei deplasări de final de sezon a echipei de amatori TuS Rockenberg, la Dresda, Philipp a început să se simtă rău. Când a ajuns acasă starealui s-a agravat, iar fotbalistul a ajusn internat la spital.

Medicii s-au luptat pentru a-l salva, dar eforturile lor au fost în zadar, Philipp fiind declarat decedat.

În urma autopsiei, medicii legiști au stabilit că decesul a fost provocat de insuficiență septică a mai multor organe, cauzată de otrăvire.

Deși inițial s-a crezut că tânărul ar fi suferit o intoxicație alimentară în timpul deplasării, ancheta și-a schimbat parcursul. În urma mai multor cercetări, polițiștii au ajuns să îl suspecteze pe Marius, un fotbalist de 35 de ani, coleg de echiă cu victima.

Marius este acuzat că i-ar fi administrat în secret o substanță otrăvitoare pentru a se răzbuna. În Rockenberg circulă și informația potrivit căreia cei doi fotbaliști s-ar fi certat din cauza unei femei, dar zvonul nu a fost încă confirmat de anchetatori.

„Presupunem că a fost un act de răzbunare”, a declarat procurorul general Thomas Hauburger a declarat presei locale.

Marius a fost arestat pe 1 septembrie 2026 și se află în arest preventiv.

Polițiștii i-au percheziționat locuința și locul de muncă, de unde au ridicat mai multe probe care sunt analizate în cadrul anchetei.

Citește și: Mărturiile sfâșietoare ale părinților tânărului român mort în Italia: „Ne-a sunat cu o oră înainte să se întâmple tragedia. Ne spunea că era foarte fericit” Filmul morții lui Valentin

„Suntem cu toții surprinși și șocați. Nimeni nu se aștepta la asta.

Sperăm că poliția va putea clarifica pe deplin ce s-a întâmplat”, a declarat Manuel Barufe, responsabilul clubului TuS Rockenberg pentru secția de fotbal.

Până în prezent, Marius nu a făcut nicio declarație cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse. Înainte de a fi arestat, fotbalistul se căsătorise și petrecerea de nuntă urma să fie organizată peste două săptămâni, potrivit infromațiilor transmise de timesofindia.com.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri