Mugur Isărescu a vorbit despre modul în care va evolua inflația în următoarea perioadă. Guvernatorul BNR spune că, potrivit Raportului trimestrial asupra inflației, aceasta ar urma să cunoască o creștere semnificativă în cursul săptămânii viitoare, atunci când ar putea să ajungă din nou la un procent mai mare de 5%.
Raportul din luna august a fost analizat și aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României în ședința de miercuri.
Mugur Isărescu atrage atenția că toamna, care vine în același timp cu campania electorală, poate aduce mai multe necunoscute din punct de vedere economic.
„Nu am spus în niciun comunicat că am relaxat politica monetară.
Cu greu se poate spune că noi acum avem o politică monetara stimulativă, expansivă. Nu folosim cuvântul relaxare pentru că avem dobânzi real pozitive față de trecut și nu suntem prociclici. Regula noastră este sa păstrăm o politică monetara restrictivă. Politica fiscală stimulează destul economia. Urmează toamna și campania electorală. Multe necunoscute. Nu știm ce politici fiscale se vor aplica. Lucrăm cu ce date avem. Ne așteptăm ca săptămâna viitoare, inflația sa fie din nou peste 5%”,
Mugur Isărescu: „Nu prea văd un Guvern care să facă reforme fiscale”
Pe de altă parte, Mugur Isărescu spune că România nu ar putea să intre în recesiune în an electoral, un an în care nu crede că vor fi realizate reforme fiscale semnificative.
„Nu prea văd un Guvern care să facă reforme fiscale în an electoral.
Am fost și eu premier. Dar facilitățile fiscale ar trebui să fie reduse treptat. Nu este un risc dacă se găsesc bani la buget pentru pensii. Îi urez succes domnului Boloș. Întrebările de fiscalitate trebuie puse la Ministerul Finanțelor Publice”, a mai spus Isărescu.