Close sidebar
Close sidebar

Incendiu la locomotiva unui tren pe ruta Mărăşeşti-Buzău. Pompierii au intervenit, iar pasagerii au fost preluaţi de altă garnitură

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la locomotiva unui tren care circula pe ruta Mărăşeşti-Buzău, iar cei aproximativ 50 de pasageri au fost preluaţi de o altă garnitură care i-a transportat la destinaţie, la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat pentru News.ro că incendiul a fost observat în jurul orei 17.30 de mecanicul trenului care avea în compunere cinci vagoane, iar tensiunea electrică a fost oprită, astfel că traficul feroviar este blocat.

Ea a precizat că în tren se aflau aproximativ 50 de călători care au fost evacuaţi, fiind apoi preluaţi de o altă granitură care i-a transportat la destinaţie, respectiv Buzău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, George Creţu, a declarat pentru News.ro că incendiul a izbucnit la sala motoarelor a locomotivei electrice.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului care se manifestă la locomotivă, dar şi la primul vagon, ”cu flacără şi degajare intensă de fum”, a precizat Creţu.

În urma incendiului, nicio persoană nu a fost rănită.


Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI