In articol:
Adrian a venit în cabinetul stomatologului Hazizi Klodian pentru un implant dentar cu ajutorul inteligenței artificiale. Recunoaște că teama de durere l-a ținut ceva timp departe de scaunul dentistului.
Citește și: 3 obiceiuri de igienă dentară care te vor ajuta să ai dinți sănătoși mai mult timp
Inteligența artificială, un ajutor în cabinetele de stomatologie
Mai exact, această inteligență artificială oferă imaginea clară a etapelor tratamentului și a rezultatului final.
Andra Ionescu, reporter Kanal D: ”Primul lucru atunci când pacienții calcă pragul cabinetului stomatologic este să-și facă o planificare digitală. Ce înseamnă asta? Ei bine, vi se va face o poză cu dantura actuală, iar mai apoi softul va genera mai multe variante. Dintre acestea, pacientul o va alege pe cea care i se potrivește.
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Klodian Hazizi, medic stomatolog: ”Pacientul vine, se face CT, o scanare intraorală, plus un set de poze. După ce avem setul de poze și toate informațiile respective, atunci intrăm în soft, cu pacientul respectiv, alegem anumite forme, trasăm niște linii.”
Practic, această digitalizare face ca timpul pentru o lucrare dentară să fie redusă la minim. Spre exemplu, dacă înainte, un implant total pentru cei care și-au pierdut complet dinții, dura în jur de o zi, acum, aceeași procedură, poate fi realizată în doar 3 ore.
Klodian Hazizi, medic stomatolog: ”Începând cu planificarea, noi dacă am făcut o formă de dinți și o poziție a dinților, facem planificarea cu un ghid chirurgical și intervenția se termină cam în trei ore, adică 2 ore de intervenție chirurgicală și o oră instalăm efectiv lucrarea care a fost făcută înainte și se instalează peste implanturi și pacientul pleacă acasă și vine peste două săptămâni la fire.”
Nu e de mirare că este o procedură tot mai căutată. Adrian are deja pus implantul pentru partea de sus a gurii, iar acum urmează și partea de jos.