Close sidebar
Close sidebar

ISU Bucureşti-Ilfov: Situația de sâmbătă, fără precedent. Peste 2.000 de intervenţii, gestionate

Peste 2.000 de intervenţii ale pompierilor au avut loc în ultimele 24 de ore pentru îndepărtarea efectelor ploii îngheţate, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Andreea Ciobanu,


DISTRIBUIE
acest articol

 

"Conform statisticii orei 12.00, mai sunt 60 de cazuri în desfășurare, mă refer aici la îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil și autoturisme. În total, de la ora 6.00, sunt 236 de solicitări distincte. Voi reveni la situaţia zilei de ieri, care a fost una fără precedent, cel puţin pentru acest tip de fenomen meteo- 'freezing rain', o situaţie deosebită, pentru că din cursul serii de vineri până sâmbătă dimineaţă au fost doar 115 solicitări şi apoi, în decurs de doar câteva ore, numărul lor a fost de şapte ori mai mare, iar statistica pe 24 de ore ne arată că au fost 1.800 de cazuri", a spus Daniel Vasile într-o declaraţie la sediul ISU Bucureşti-Ilfov.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: ANM: Temperaturile vor ajunge zilele următoare chiar și la 14 grade Celsius. Poleiul, doar izolat

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că ISU Bucureşti-Ilfov a dispus suplimentarea turelor de serviciu cu pompieri din turele libere. "Unele dintre ele au plecat de dimineaţă din subunitate şi până la schimbarea turei nu s-au mai întors decât dacă li s-au stricat accesoriile, drujbele şi aşa mai departe", a mai spus Daniel Vasile.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI