Văduva bărbatului a găsit ceva care a cutremurat-o. Todd Weaver a fost omorât în timpul serviciului în Afghanistan, iar Emma încerca să-și recapete puterile.
La două zile după înmormântare, ea a deschis laptopul răposatului ei soț și a rămas tablou. Pe desktop erau două documente Word. Unul se numea ”Dragă Emma”, celălalt – ”Dragă Kylie”.
Femeia a deschis cele două scrisori, iar lacrimile au început să-i curgă șiroaie.
Scrisoarea Emmei suna astfel:
Dragă Emma!
Dacă citești asta înseamnă că nu m-am întors acasă și, respectiv, nu am putut să-ți amintesc cât de tare te iubesc. Te iubesc mult, scumpo, și mereu te voi iubi. Și chiar dacă acum nu-ți sunt alături, să te liniștească totuși gândul că te privesc de sus. Eu nu am dispărut, duhul meu mereu va fi cu tine.
Nu uita: Dumnezeu știa ce va fi mai bine pentru noi, înainte chiar de nașterea noastră. Să te liniștească acest gând. Nu a fost întâmplător. Chiar dacă ți-e greu să crezi asta acum, odată totuși vei crede.
Vreau să știi cât de importantă ești pentru mine. Eu nu-mi închipui o soție mai grijulie, mai frumoasă și mai iubitoare pentru mine.
Și chiar dacă se pare că viața mea s-a întrerupt prematur, eu am trăit o viață la care mulți doar visează. Eu m-am căsătorit cu femeia ideală. Am o fiică extraordinară care îmi trezește admirația în fiecare zi.
Am avut și doi câini mișto – cel puțin un timp îndelungat. Nici nu pot visa la ceva mai mult.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Fii puternică de dragul ei. Amintește-i despre tata și spune-i că am iubit-o mai mult decât orice pe lumea asta.
Nașterea ei a fost cea mai bună zi din viața mea, iar ea este cel mai bun lucru din viața mea. Zâmbetul și râsul ei sunt tot ce-i mai bun și mai frumos pe lumea asta.
Spune-i că tata e acum în Rai, că se va uita la ea și o va proteja în fiece minut din fiecare zi.
Te iubesc, Emma. Să nu te temi niciodată să faci ce trebuie pentru fericire. E foarte important să găsești mai departe fericirea în viață. Chiar dacă ți s-ar părea că este imposibil acum, nu deznădăjdui!
Înainte sunt vremuri mai bune. Aveți înainte cu Kylie o viață minunată și sunt fericit că am putut împărtăși cu voi măcar o parte.
Eu te iubesc.
Soțul tău iubit,
Todd
Când Emma a deschis a doua scrisoare, ea a citit:
Dragă Kylie, soarele meu! Chiar dacă poate nu mă ții minte, aș vrea să știi cât de tare te iubește tata. Eu am plecat în Afganistan când tu aveai 9 luni.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Cel mai greu lucru ce mi s-a întâmplat în viață a fost să mă despart de tine. Tu ești la mine atât de deosebită, soarele meu, un adevărat dar de la Dumnezeu.
Ziua când te-ai născut a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Când ți-am văzut zâmbetul, mi s-a topit inima. Tu ai fost soarele meu – viața mea nu era completă până nu te-ai născut tu.
Cât de mult îmi pare rău că nu am să te pot vedea cum crești! Dar ține minte: tatăl tău nu a dispărut. Eu sunt în Ceruri acum și te privesc în fiecare zi cu zâmbetul pe buze. Ești foarte norocoasă că ai așa o mamă minunată.
Străduie-te să fii bună și ajut-o în toate. Nu uita să te rogi nopțile și să fii recunoscătoare pentru tot binele ce îl ai. Nu uita niciodată că ești foarte importantă și trebuincioasă altor oameni. Noi te iubim foarte-foarte tare. Când vei fi mai mare și vei pleca la școală, străduie-te să înveți cât mai multe despre lumea în care trăiești.
Întotdeauna poartă-te cu grijă și bunătate cu cei din jur și vei vedea că lumea se va purta la fel cu tine. Însă dacă ceva nu merge așa cum dorești, ține minte: Dumnezeu știe ce e mai bine pentru tine și într-un sfârșit totul neapărat se va primi.
Pe tine te așteaptă un viitor luminos. Bucură-te. Și ține minte: tatăl tău se va mândri cu tine și te va iubi. Întotdeauna vei fi soarele meu.
Cu multă dragoste,
Tatăl tău.