In articol:
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află un proiect de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.
Executivul prelungește cu 90 de zile măsurile de combatere a scumpirilor la alimentele de bază. De asemenea, Guvernul extinde lista cu alte 10 produse.
Citește și: Noi produse de bază intră pe lista Guvernului de stopare a prețurilor
Având în vedere că în această perioadă se consumă în mod tradiţional cozonac, sarmale sau prăjituri, lista produselor cu adaos comercial plafonat se va extinde cu următoarele produse: orez- bob rotund, cu gramaj cuprins între 0,5- 1,5 kg, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere,
UPDATE. Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații la începutul ședinței de guvern de vineri dimineața.
"Datele de la INS ne arată că măsura a avut efectele așteptate. Am oprit creșterea excesivă a prețurilor pentru alimente, iar, pentru multe dintre produsele incluse în listă, la raft, se constată scăderi substanțiale de preț.
Marcel Ciolacu a precizat care sunt noile limitări impuse de Guvern și în privința importurilor de produse alimentare:
"Suplimentar, introducem și o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită care sunt importate vrac și care nu sunt procesate în România și vă spun foarte clar că acest guvern nu poate susține practica speculativă a unora, de
Tendință de scumpire în perioada Sărbătorilor de iarnă
Guvernul precizează că, în lipsa acestor măsuri legislative, impuse de o situaţie extraordinară, "există riscul unei creşteri abrupte a preţurilor la alimente".
Potrivit Executivului, această tendință se manifestă în perioada sărbătorilor de iarnă și poate produce dezechilibre majore între cererea şi oferta existentă pe piaţa produselor agroalimentare, fiind resimţită şi de consumatorul final, deosebit de vulnerabil.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
LISTA de produse agricole şi alimentare
1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi
2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT
3. Brânză telemea de vacă vrac
4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
5. Făină albă de grâu "000" până la 1 kg
6. Mălai pănâ la 1 kg
7. Ouă de găină calibrul M
8. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
9. Carne proaspătă pui*
* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui
întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.
10. Carne proaspătă porc**
** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os
şi fără os, spată de porc.
11. Legume proaspete vrac***
*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi,
fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi.
12. Fructe proaspete vrac****
**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere
golden, prune, pere, struguri de masă.
13. Cartofi proaspeţi albi vrac
14. Zahăr alb tos până la 1 kg
15. Orez- bob rotund- cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg
16. Cozonac
17. Bulion de roșii
18. Smântână- 12% grăsime
19. Margarină
20. Drojdie
21. Carne tocată.
O altă modificare adusă de Guvern privește importurile de produse agricole și alimentare:
Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare cota de adaos comercial va fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003. Produsele agricole şi alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri.