Close sidebar
Close sidebar

DNA: Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată pentru luare de mită, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie.

A.M.S.,

Mircea Beuran

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

    Mircea Beuran

    Citeste si: Magistrații au decis! Ce se întâmplă cu medicul Mircea Beuran, acuzat de luare de mită

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, pe 18 decembrie 2018, inculpatul Mircea Beuran ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000

    de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

    Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

    Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

    Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

    ''Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior'', precizează procurorii.

    Citeste si: VIDEO| Mircea Beuran, în arest la domiciliu. Filmul complet al mitei pe care ar fi primit-o medicul, refăcut de procurori

    În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparţinând inculpatului.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

    Citeste si: Chirurgul Mircea Beuran, acuzat că a primit mită de 10.000 de euro! Stenogramele care îl incriminează: „Caut să ți-i aduc cât mai repede”

    Citește-ne pe

    Clipul zilei
    Te-ar putea interesa si
    NOUTĂȚI