Close sidebar
Close sidebar

Merkel şi Macron vor încă din iulie un acord asupra relansării economice a UE după pandemia covid-19

Angela Merkel şi Emmanuel Macron îndeamnă ţările europene, mai ales ”frugalii” să ajungă la un acord, încă de la summitul din iulie, asupra relansării economice a Uniunii Europene (UE), fragilizată de pandemia noului coronavirus, relatează AFP.

R.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

”Ne confruntăm cu provocări economice cu care nu ne-am ami confruntat vreodată de decenii şi, fără îndoială, în întreaga istorie”, a lansat cancelarul, care l-a primit pe preşedintele francez la Meseberg, lângă Berlin, înaintea preşedinţiei germane a UE, care se anunţă decisivă. ”Sperăm să găsim o soluţie (la Consiliul European de la 17-18 iulie), chiar dacă drumul este încă lung”, a subliniat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu Macron.

Acesta urmează să fie primul summit ”fizic” de la impunerea măsurilor de izolare în martie, împotriva pandemiei covid-19, care a aruncat economia Bătrânului Continent într-o recesiune istorică.

Citeste si: Decizia bombă care ar putea salva Europa după coronavirus

Summitul este dedicat adoptării planului de relansare economică în valoare de 750 de euro propus de către Comsiai Euroeană (CE). Această propunere este inclusă în bugetul pe termen lung al UE (2021-2027), în valoare de 1.100

de miliarde de euro.

Citeste si: Criss, dezvăluiri surprinzătoare despre sentimentele ei față de Antoni: „Aș simți să mă apropii de el din nou”. Cum reacționează Moldo: „Am fost luat de fraier”- kanald.ro

Citeste si: Fiica lui Ioan Crișan, reținută pentru omor calificat! Cât a plătit pentru atentatul cu bombă?!- wowbiz.ro

Citeste si: Un tânăr a ajuns la Spitalul „Bagdasar Arseni” complet paralizat din cauza unui virus misterios- antena3.ro

Cuplul germano-francez a promovat un plan în valoare de 500 de miliarde de euro, finanţat prin datorii europene comune- un viraj la 180 de grade din partea lui Merkel, acuzată de intransigenţă faţă de o Grecie aproape de faliment în 2011.

Citeste si: Coronavirus: Peste 2,5 milioane de cazuri înregistrate în Europa

Cancelarul ar putea astfel ”să se folosească de această preşedinţie pentru a-şi modela moştenirea”, potrivit unui diplomat european care evocă un ”cântec de lebădă”.

Merkel- aflată la putere de 15 ani- a prevăzut să plece de la Cancelarie la sfârşitul lui 2021. Acuzată adesea de lipsă de curaj politic, ea tocmai a spart un tabu german în domeniul solidarităţii financiare, prin acest sistem de împrumutiri comune.

Citeste si: Situație disperată pentru muncitorii români din Germania! Ținuți fără buletine într-un abator și obligați să lucreze 12 ore pe zi. ”Ne ții cu japca? Dă-ne, tată, buletinele!”

Însă planul de relansare economică a UE, la el ca iniţiativa franco-germană, se loveşte de opoziţia unor ţări numite ”frugale”- Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI