In articol:
Începând de joi, mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia anunţă că vor ieşi, din nou, în stradă.
Minerii, nemulțumiți că nu pot ieși mai devreme la pensie
Cea mai mare nemulţumire e legată de faptul că a fost dată în urmă cu doi ani o lege care îi poate ajuta să iasă la pensie chiar şi cu 13 ani mai devreme, dar aceasta nu se aplică nici in
Mai concret, legea 197, care prevede că minerii şi energeticienii care au muncit 25 de ani în carierele de cărbune şi termocentrale să se poată pensiona la 52 de ani. În ciuda acestei reglementări, minerii nu pot ieşi la pensie, dosarele nu le sunt aprobate de Casele de Pensii. Explicaţia: lipseşte softul cu ajutorul căruia să fie calculate pensiile. Oamenii sunt revoltaţi şi anunţă proteste în această lună în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, mitinguri la care vor participa câte o mie de persoane.
Citește și: Vacanță de vară 2023. Când iau elevii vacanță după greva din educație?
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Primul va fi joi, între orele 16-18. O altă supărare este că personalul TESA a fost pus recent pe picior de egalitate cu cel din producţie si va fi încadrat în condițiile speciale de munca. Vârsta medie a angajaților din minerit se apropie de 50 de ani astfel ca estimările sunt ca din cei aproximativ 11 mii de salariați, circa 3000, doar din producție, se vor pensiona doar până la finalul acestui an.
Pe data de 18 mai, minerii au protestat la Casa de Pensii. Un grup de 20 de actuali și foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia a mers în audiență la conducerea instituției.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, a declarat că în urma discuțiilor pe care le-a purtat, anul acesta, cu șefii CEO a rezultat acest număr de angajați, de peste 900, îndeplinesc condițiile de pensionare, în baza Legii 197. Prin urmare, s-ar putea pensiona imediat, dacă nu vor fi probleme la casele de pensii, așa cum se plâng foștii mineri.