Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se va afla vineri, în judeţul Prahova, la Centrul de Evaluare COVID-19 organizat în cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte.

Va fi însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu

Centrul de la Spitalul Vălenii de Munte face parte din reţeaua naţională care cuprinde peste 230 de astfel de centre de evaluare şi tratament în care vor fi trataţi pacienţii COVID-19 care manifestă simptome uşoare sau medii şi care sunt expuşi riscului de a dezvolta forme severe ale bolii.

Orice persoană aflată în această situaţie se poate adresa, fără trimitere din partea medicului de familie, la cel mai apropiat centru din judeţul său, unde va beneficia de consultaţii şi tratament ambulatoriu, indiferent dacă dispune sau nu de asigurare medicală.

Citeste si: Ce școli ar putea trece online de luni. Valul 5 al pandemiei a atins un vârf istoric

Ce anunț a făcut PSD

Potrivit unui comunicat transmis de PSD, vizita va fi urmată de o conferinţă de presă în cadrul căreia ministrul Sănătăţii va prezenta şi raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică privind "Evoluţia pandemiei. Impactul răspândirii variantei Omicron". 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că în acest moment sunt internați 337 de copii internaţi cu COVID-19

Ministrul Sănătății, vizită la spitalul din Constanța

Săptămâna trecută, Alexandru Rafila a vizitat spitalul din Constanța în care au ars șapte persoane în luna octombrie 2021. 

„Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi.

Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul „Matei Balş”, după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare”, potrivit lui Alexandru Rafila.

Șapte persoane au murit, într-un incendiu izbucnit pe 1 octombrie 2021 la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Alți zeci de pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor.

Citeste si: Avertisment despre Favipiravir, medicamentul anti-Covid care se va găsi în farmacii "în scurt timp"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si