In articol:
Irakianul Mohammad Munaf, cel care a fost condamnat definitiv la închisoare pentru terorism în 2008 și încarcerat efectiv în 2015, în cazul răpirii jurnaliştilor români, a fost eliberat miercuri, conform deciziei Tribunalului Ilfov.
Munaf, urmărit de poliție cu focuri de armă
Chiar în ziua în care a fost eliberat din închisoare, Mohammad Munaf a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor care au vrut să-i oprească mașina pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.
Citeste si: Bărbat de 53 de ani, ucis în fața unei școli din Bacău în urma unui conflict în trafic
Potrivit Antena 3, agenții de poliție au plecat în urmărirea sa și au început să tragă focuri de avertisment. Irakianul a fost oprit în cele din urmă în Sectorul 6 al Capitalei și dus la secția de poliție.
Citeste si: Cutremur în această seară în România! Ce magnitudine a avut seismul- kanald.ro
Citeste si: Nord-coreenii mor de foame, dar Kim Jong Un se laudă că le construiește sate „de lux”- antena3.ro
Conform primelor informații, Munaf se urcase băut la volan și nici nu avea permis de conducere.
Cine este Mohammad Munaf
Mohammad Munaf și-a petrecut ultimii șapte ani în închisorile din România și avea la dispoziție 15 zile să părăsească țara după ce a fost eliberat.
Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au coordonat răpirea din 23 martie 2005 a celor trei jurnalişti români, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci care atunci lucrau la Prima TV şi Ovidiu Ohanesian (România Liberă).
La scurt timp de la eliberarea jurnaliştilor români, Ministerul Public susţinea că, din audierea preliminară a suspecţilor reţinuţi la Bagdad, a rezultat că întreaga operaţiune de răpire a jurnaliştilor a fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de la București de către Omar Hayssam şi Mohammad Munaf.
Pe 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. După şapte ani de la fuga sa din ţară, Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013 şi încarcerat, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 23 de ani şi patru luni de închisoare.
În aprilie 2015, Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, a fost adus în România pentru ispăşirea pedepsei.