Nicușor Dan a făcut publice dovezile: „Aparatul este de proveniență rusească”

Nicușor Dan a anunțat că experții au identificat inscripții și componente specifice dronelor Geran-2 folosite de Rusia în războiul din Ucraina.

Nicușor Dan a anunțat că ancheta tehnică privind drona prăbușită la Galați a fost finalizată, iar concluzia specialiștilor români este că aparatul de zbor era o dronă Geran-2 de fabricație rusească.

Conform concluziilor anchetei, toate caracteristicile tehnice și materialele analizate indică fără dubiu faptul că drona care a lovit blocul din Galați provine din Rusia.

Citește și: Diana Șoșoacă, reacție explozivă după căderea dronei în Galați: „Încearcă împingerea României în război”

Președintele a subliniat gravitatea incidentului, în condițiile în care aparatul de zbor a căzut peste un imobil de locuințe și a provocat răniți și pagube materiale pe teritoriul României.

Au fost depistate inscripții în limba rusă, iar componentele electronice, sistemele de navigație, motorul și elementele de construcție coincid cu cele ale altor drone Geran-2 care, de asemenea, provin din Rusia.

„Drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ.

Aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă similitudini până la identitate cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior pe teritoriul României și identificate cu certitudine ca fiind fabricate în Federația Rusă.

Raportul arată, de asemenea, că marcajele de fabricație, inscripțiile tehnice, caracteristicile constructive și materialele utilizate urmează același proces tehnologic întâlnit la dronele Geran-2 analizate în ultimii ani. Analizele fizico-chimice au confirmat prezența acelorași tipuri de materiale și combustibili identificați în mod repetat la aparate din această serie. Pe baza tuturor acestor elemente, ancheta concluzionează fără echivoc că fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă Geran-2 de proveniență rusească.

Citește și: VIDEO Nicușor Dan anunță primele măsuri după prăbușirea unei drone rusești în Galați. Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis

Faptul că un astfel de aparat a lovit un bloc de locuințe din România, provocând răniți și pagube materiale, este de o gravitate deosebită, iar singurul responsabil este Rusia. Siguranța cetățenilor români și integritatea teritoriului național sunt obligații fundamentale ale statului român și vor fi apărate cu toată fermitatea.

Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene. România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi. România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român.”, a fost mesjaul postat de Nicușor Dan în mediul online.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri