O tânără de 20 de ani a fost găsită fără viață în baia casei în care locuia. 

Autoritățile au deschis o anchetă, iar potrivit primelor informații, tânăra ar fi murit după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon din cauza scăpărilor de gaze de la un boiler.

Ce se știe până acum

Totul s-a întâmplat în cursul serii de vineri, pe data de 5 ianuarie, în locuința tinerei din Baia de Fier, județul Gorj.

Apelul la urgență a fost dat de o femeie care a anunțat că fiica sa stă întinsă pe jos, în baie, în stare de inconștiență.

Citește și: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața, iar un bărbat de 41 de ani a fost rănit, după ce acoperișul unei case părăsite din Sibiu s-a prăbușit peste ei

„În urma sesizării, poliţiştii, împreună cu un echipaj de ambulanţă s-au deplasat la faţa locului, aceştia stabilind decesul tinerei. Cadavrul fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis, în cursul zilei de sâmbătă, oficialii Poliţiei judeţene Gorj.

Potrivit surselor judiciare ale news.ro, tânăra care a murit avea 20 de ani. 

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Conform aceleiași surse, pe trupul neînsuflețit al tinerei femei nu au fost găsite urme de violență.

Principala ipoteză luată în calcul este cea că fata s-ar fi intoxicat în timp ce făcea duș cu monoxid de carbon provenit de la un boiler montat în baie.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

O altă tragedie a avut loc recent, în Sibiu

Un tânăr de 20 de ani a murit, iar un bărbat de 41 de ani s-a ales cu o fractură la picior, după ce acoperișul casei în care făceau curățenie s-a prăbușit peste ei. O a treia persoană a scăpat nevătămată.

Citește și: VIDEO- Adolescentă de 16 ani, urmărire cu poliția. A furat mașina mamei și a gonit pe străzile din Sibiu

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

„La faţa locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi una de primă intervenţie”, a transmis, joi, ISU Sibiu.

„Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestuia.

Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital. Cea de-a treia persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a mai transmis ISU Sibiu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si