Dunărea scăzută poate stârni entuziasmul pescarilor, mai ales când malurile și unele zone ale fluviului devin mai accesibile. O captură bogată pare un motiv de bucurie, dar în interiorul unui pește comestibil se poate ascunde un pericol puțin cunoscut: icrele de mreană pot provoca o intoxicație violentă.
Dunărea curge la puțin peste o treime din debitul obișnuit
Dunărea traversează o perioadă cu debite foarte scăzute. La 8 august 2026, debitul măsurat la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, era de 1.400 de metri cubi pe secundă. Media multianuală a lunii august este de 3.900 de metri cubi pe secundă.
Cu alte cuvinte, fluviul transporta puțin peste o treime din cantitatea de apă obișnuită pentru această perioadă.
În aval de Porțile de Fier, nivelurile erau în scădere la Calafat și pe sectorul cuprins între Corabia și Tulcea. Pentru zilele următoare, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anticipa doar o creștere ușoară a debitului, care urma să rămână mult sub media lunii august. Datele apar în prognoza publicată de INHGA.
În astfel de perioade apar bancuri de nisip, malurile se prelungesc, iar unele porțiuni devin mai ușor accesibile.
Asta nu înseamnă că apele mici garantează capturi mai numeroase. Pot crea însă impresia că peștii sunt mai ușor de găsit și îi pot încuraja inclusiv pe pescarii cu mai puțină experiență să încerce să-și procure singuri cina.
Tocmai aici apare riscul. Cineva poate prinde o femelă de mreană, iar la curățarea peștelui poate descoperi ceea ce pare un bonus: o cantitate de icre.
În cazul acestei specii, ele nu reprezintă o delicatesă.Citește și: VIDEO Agigea, destinație surpriză de pe litoral. Stațiunea va concura cu Mamaia, Costinești sau Eforie
Există mreană în Dunăre
Mreana comună, cu denumirea științifică Barbus barbus, trăiește în bazinul Dunării și este prezentă și pe sectorul românesc al fluviului.
Un studiu realizat de cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” include mreana între speciile identificate în Dunărea de Jos și în brațele Deltei. În această zonă, peștele era încadrat însă în categoria speciilor rare.
Mreana preferă apele curgătoare, bine oxigenate, cu fund pietros sau acoperit cu pietriș. Este un pește care își caută hrana mai ales pe fundul apei și consumă larve de insecte, crustacee mici, moluște și, uneori, pești de dimensiuni reduse.
Poate fi recunoscută după corpul alungit și după cele patru prelungiri cărnoase din jurul gurii, asemănătoare unor mustăți. De aici provin și unele dintre denumirile populare atribuite peștilor din acest grup.
În apele României există și alte specii care poartă denumiri populare asemănătoare, între care mreana vânătă.
Peștele este comestibil, dar icrele sunt toxice
Nu toate icrele de pește pot fi transformate în salată sau puse la prăjit. În cazul mrenei comune, consumul icrelor nefecundate este asociat cu o intoxicație gastrointestinală cunoscută de aproape două secole în literatura medicală.
Un studiu publicat în revista de specialitate Toxicon a confirmat că extractele obținute din icrele de mreană au activitate hemolitică și citotoxică. Cercetătorii au identificat mai mulți acizi grași polinesaturați în fracțiunea biologic activă, însă mecanismul exact prin care apare intoxicația nu este pe deplin elucidat. Studiul este indexat și în baza de date HERO a Agenției pentru Protecția Mediului din SUA.
Este importantă diferența dintre icre și restul peștelui. Într-un caz medical documentat în Italia, o femeie de 32 de ani a ajuns la spital cu vărsături și diaree masivă după ce a consumat icrele scoase dintr-o mreană prinsă de soțul ei.
Bărbatul mâncase numai carnea aceluiași pește și nu a prezentat niciun simptom. Cazul indică faptul că problema nu fusese alterarea întregului pește sau o contaminare bacteriană obișnuită, ci consumul icrelor.
Peștele și icrele fuseseră preparate înainte de masă. Prin urmare, gătirea obișnuită nu poate fi prezentată drept o metodă sigură de neutralizare a pericolului. Nici sărarea, congelarea sau alte procedee casnice nu trebuie tratate ca garanții.
Recomandarea sigură este simplă: icrele și țesutul ovarian se îndepărtează și nu se consumă.
Intoxicația poartă numele de „holera mrenei”
Denumirea sună dramatic: „holera mrenei”. Nu este însă vorba despre holera produsă de bacteria Vibrio cholerae și nici despre o boală contagioasă.
Numele provine din asemănarea simptomelor. Intoxicația poate provoca diaree severă, vărsături repetate și dureri abdominale puternice. Manifestările apar, de regulă, la două-patru ore după consumul icrelor.
În majoritatea cazurilor descrise în literatura medicală, simptomele se ameliorează în 12 ore, dar pot persista până la 36 de ore. Chiar și o cantitate mică de icre poate declanșa tabloul complet al intoxicației.
De cele mai multe ori, evoluția este favorabilă. Riscul major provine însă din pierderea rapidă de apă și electroliți. În cazurile severe, diareea și vărsăturile pot conduce la deshidratare masivă, scăderea cantității de urină și șoc hipovolemic.
În cazul femeii de 32 de ani, simptomele au început la aproximativ patru ore după masă. Pacienta a fost supravegheată în spital, iar medicii au urmărit în special menținerea echilibrului hidroelectrolitic. Manifestările s-au remis în aproximativ nouă ore.
Autorii cazului publicat în Acta Biomedica avertizează că diagnosticul poate fi ratat dacă pacientul nu spune că a mâncat icre de mreană. Simptomele seamănă cu cele produse de numeroase alte intoxicații alimentare.
Când poate avea mreana icre
Mreana comună se reproduce, în general, din mai până în iulie. Peștii urcă spre zone cu apă rapidă și puțin adâncă, unde femelele depun icrele în mai multe porții, pe fundul acoperit cu pietriș.
Icrele nu apar însă brusc în luna mai și nu dispar în întregime imediat după terminarea reproducerii. Ovarele trec printr-un ciclu anual, iar ovulele se dezvoltă progresiv.
Un studiu asupra exemplarelor de mreană din Dunăre a arătat că ovarele cresc treptat înaintea perioadei de reproducere și ating greutatea maximă la începutul lunii mai. După primele depuneri, dimensiunea lor scade, dar în ovare pot rămâne ovule aflate în diferite stadii de dezvoltare. Mreana este o specie care poate depune icrele în mai multe tranșe în cadrul aceluiași sezon.
La începutul lunii august, perioada de vârf a reproducerii este, în mod normal, încheiată. Asta nu permite însă concluzia că o femelă prinsă acum nu mai poate avea deloc țesut ovarian, ovule rămase sau icre depuse mai târziu.
Temperatura apei, debitul, regiunea și condițiile locale pot modifica momentul reproducerii. Mai important, literatura de specialitate nu stabilește o lună ori un stadiu în care icrele găsite în mreană ar putea fi declarate sigure pentru consum.
Prin urmare, avertismentul nu este valabil numai primăvara. Dacă în abdomenul unei mreane sunt găsite icre, ele nu trebuie consumate, indiferent de luna în care a fost prins peștele.
Ce trebuie să facă pescarii
O femelă de mreană trebuie eviscerată atent, astfel încât ovarele să nu fie sparte peste carne. Icrele și țesutul ovarian se aruncă integral, fără a fi gustate și fără a se încerca „neutralizarea” lor prin prăjire, fierbere sau sărare.
Dacă icrele s-au împrăștiat peste carne, cea mai prudentă soluție este renunțarea la porțiunile contaminate. Spălarea lor nu oferă certitudinea că toate resturile au fost îndepărtate.
Persoanele care au consumat icre de mreană și dezvoltă vărsături, diaree sau crampe abdominale trebuie să spună medicului exact ce au mâncat. Această informație poate grăbi identificarea intoxicației. Vărsăturile repetate, slăbiciunea pronunțată, confuzia, leșinul sau reducerea cantității de urină impun evaluare medicală urgentă.
Nivelul scăzut al Dunării nu face icrele mai toxice și nici nu înseamnă că mreana va fi prinsă mai ușor în orice loc. Poate însă aduce mai mulți pescari aproape de apă și poate transforma o captură neașteptată într-un motiv de entuziasm.
În cazul mrenei, ceea ce pare o delicatesă descoperită în interiorul peștelui este tocmai partea care trebuie aruncată
