In articol:
- Astfel, în cazul femeii care a murit se fac cercetări, din 30 decembrie, pentru ucidere din culpă, iar în cazul bărbatului operat şi ars în luna martie 2019- pentru vătămare corporală din culpă.
- Sursa citată menţionează că, în 7 ianuarie, în cel de-al doilea caz s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
- Anchete au fost declanşate şi de unitatea medicală, şi de MS, dar şi de Colegiul Medicilor.
Astfel, în cazul femeii care a murit se fac cercetări, din 30 decembrie, pentru ucidere din culpă, iar în cazul bărbatului operat şi ars în luna martie 2019- pentru vătămare corporală din culpă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii supraveghează efectuarea cercetărilor în cauza având ca obiect sesizarea din oficiu privind decesul unei femei în vârstă de 66 de ani, produsîn 29 decembrie 2019, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
"Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 30.12.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Ulterior, la data de 8 ianuarie, pe rolul Parchetului de pe Iângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrat un alt dosar penal având ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul că în cadrul Spitalului Clinic de
Sursa citată menţionează că, în 7 ianuarie, în cel de-al doilea caz s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
"În prezent, în ambele cazuri penale se administrează material probatoriu pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi stabilirii tuturor circumstanţelor”, mai precizează comunicatul.
O femeie de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, primele informaţii indicând că focul a fost provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. În 29 decembrie, femeia a decedat.
Anchete au fost declanşate şi de unitatea medicală, şi de MS, dar şi de Colegiul Medicilor.
Medicul Mircea Beuran a fost demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III. El este acuzat că a încălcat o treime din obligaţiile asumate prin contractul de administrare a secţiei. Concluzia este că incidentul a fost provocat de erori umane, comise de echipa operatorie. De asemenea, au fost aplicate amenzi de aproximativ 30.000 de lei spitalului şi întregii echipe operatorii.
În replică, Mircea Beuran a declarat că a primit o decizie care nu este motivată, nu a văzut niciun raport al cercetării administrative, iar acuzaţiile care i se aduc sunt generale, fiind doar o înşiruire de articole care nu ar fi fost îndeplinite. ”Probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a afirmat medicul Mircea Beuran, care a precizat că va contesta decizia.
Citeste si: Românii vor putea ieși la pensie la 70 de ani, potrivit unui proiect de lege
Citeste si: Ce a apărut pe cerul Iranului înainte ca Soleimani să fie asasinat
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, marţi, că ancheta administrativă de la Spitalul Floreasca va continua şi a făcut apel la pacienţi să semnaleze dacă au mai existat astfel de cazuri.
Ulterior, Poliţia Capitalei a anunţat că s-a sesizat din oficiu pentru vătămare corporală din culpă în cazul unui alt pacient ars. Este vorba despre un bărbat de 66 de ani, care a supravieţuit intervenţiei chirurgicale şi incidentului. Evenimentul s-ar fi petrecut în luna martie 2019.