In articol:
- Programul "Noua Casă" 2023. Ce a transmis Ministerul Finanțelor
- Prima Casă continuă și în 2023 sub numele „Noua Casă”
- Peste 330.000 de garanții prin „Noua Casă”
- Ce condiții pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa un credit prin Programul „Prima Casă”
- Documente necesare pentru a cumpăra o locuință prin programul „Prima Casă”
Citește și: Impozit chirii 2023. Ce modificări au apărut de la 1 ianuarie 2023?
Programul "Noua Casă" 2023. Și în anul 2023 românii își vor putea achiziționa locuințe prin intermediul programului care continuă cu numele de „Noua Casă”.
Programul "Noua Casă" 2023. Ce a transmis Ministerul Finanțelor
Programul "Noua Casă" 2023. "Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei. Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Citește și: Românii care ar putea primi 10.000 de lei și i-ar putea folosi pentru plata facturilor
Programul "Noua Casă" 2023. Finanțarea se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5% și 119.000
Prima Casă continuă și în 2023 sub numele „Noua Casă”
Programul Prima Casă va continua în anul 2023 sub numele de „Noua Casă”. Până în decembrie 2022 s-a consumat undeva între 75% și 80% din plafonul pus la dispoziție. 8600 de români au ales acest program, din plafonul de 1,5 miliarde s-au consumat 1, 2 miliarde.
„Până la sfârşitul anului sperăm să ajungem la un grad de consum de peste 90%, ceea ce este bine într-un an de criză, în care decizia de a investi este mai reţinută. De fapt, venim după trei crize. Şi să nu uităm că în 2020 timp de 4 luni, economia mondială a fost închisă, lockdown total”, a spus în decembrie directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Dumitru Nancu.
Peste 330.000 de garanții prin „Noua Casă”
Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanții și promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanțarea.
Locuințele care s-au vândut prin Prima Casă au scăzut semnificativ comparativ cu anul 2021, iar prețurile rămân cele mai ridicate din ultimii 10 ani. În 2022 vânzările au scăzut cu 40%. Românii nu au mai fost atât de interesați de achiziționarea unei locuințe prin intermediul Programului „Prima Casă”.
Românii au devenit sceptici când vine vorba de o locuință cumpărată prin Programul „Prima Casă”. Motivul pentru care vânzările au scăzut este reprezentat de prețurile care au crescut simțitor pe piața imobiliară din România.
Românii fug de credite. La mai bine de jumătate de an de când s-a lansat „Noua Casă” doar 70% din fonduri au fost consumate, specialiștii economici așteptându-se la un procent de 80% inițial. În 2021, fondurile au fost accesate în primele două luni ale anului.
„Din plafonul de garantare de 1,5 miliarde de lei s-au consumat 70%. 7.301 români și-au achiziționat un imobil prin programul Noua Casă. Dintre aceștia 7.301, 15% au optat pentru creditul de 140.000 de euro, iar restul de 85% au optat pentru un credit de 70.000 de euro. Însă, scăderea vânzărilor nu a dus la scăderea prețurilor locuințelor”, a mai spus directorul general FNGCIMM, Dumitru Nancu.
Românii aleg să locuiască cu chirie și să aștepte până când prețurile de pe piața imobiliară scad și devin mai accesibile. Numărul de clienți interesați pentru o locuință prin „Prima Casă” a scăzut atât pentru locuințele noi, cât și pentru locuințele vechi.
De la începutul anului 2022 și până în luna octombrie a aceluiași an s-au vândut cu 11.000 mai puține case și apartamente.
Ce condiții pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa un credit prin Programul „Prima Casă”
- la data solicitării creditului garantat, declara pe propria răspundere fie ca nu deține in proprietate exclusiva sau împreună cu soțul ori soția nicio locuința, indiferent de modul si de momentul în care a fost dobândită, fie că deține in proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândita prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utila mai mica de 50 mp;
- achiziționează în cadrul Programului o singură locuință, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condițiile legii;
- are calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.
Documente necesare pentru a cumpăra o locuință prin programul „Prima Casă”
După ce a fost aprobată finanțarea, banca care aprobă creditul va transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare sau promisiunea de garantare și atașează următoarele documente:
- Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;
- Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al soțului/ soției, daca este/sunt căsătorit/ căsătoriți, din copie certificata;
- Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
- Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privată cu dată certă;
- Extras de carte funciara privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
- Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetică;
- În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează si promisiunea unilaterala de creditare emisă de către Bancă;
- În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.