Perchezitii la vicepresedinele UTI, Ion Obloja. Procurorii DIICOT au gasit teancuri de bani ascunse in locuinta acestuia
Procurorii DIICOT au descins la compania UTI, una dintre cele mai mari firme de pe piata serviciilor de securitate. Fostul vicepresedinte al firmei, Ion Obloja, dar si cinci persoane, vor fi dusi la audieri intr-un dosar de evaziune fiscala de 21 de milioane de lei.
Procurorii au perchezitionat si locuinta lui Ion Obloja unde au gasit sume mari de bani intr-un seif aflat in sufrageria acestuia.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009-2011, suspectul O. I. a iniţiat un grup infracţional, la care au aderat ulterior şi alte persoane, prin care s-a urmărit desfăşurarea unor activităţi infracţionale cu scopul de a eluda plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului şi a obţinerii unor venituri ilegale, sume de bani pe care le-a folosit în scop personal fără drept", se arata intr-un comunicat al DIICOT.
S-a reţinut că suspectul a constituit grupul înfracţional împreună cu tatăl, fratele şi soţia sa, persoane care deţineau la acea dată şi calitatea de asociaţi şi/sau administratori în mai multe societăţi comerciale ce aveau ca obiect de activitate prestări servicii, se ma
Membrii grupului infracţional au coordonat societăţile comerciale menţionate, în scopul realizării de venituri proprii, prin sustragerea de la plata impozitului pe venit/profit şi TVA, în cazul societăţilor situate pe cele 3 nivele. Mecanismele prin care s-au creat prejudiciile au fost diferite în funcţie de palierul pe care se găsea societatea. Prin aplicarea acestor mecanisme, membrii grupului au produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 21 milioane lei.
"C u ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite diferite sume de bani – 44.000 euro, 10.120 USD, 5.480 lire sterline şi 2.000 franci elveţieni – care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", mai sustin procurorii DIICOT.
În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile. La sediul DIICOT-Structura centrală vor fi aduse în vederea audierii un număr de 5 persoane.