Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu a fost pus, vineri, sub urmărire penală de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în dosarul Rompetrol 2, potrivit unor surse judiciare.

Mihai Tănăsescu este acuzat de complicitate la delapidare, au declarat aceleaşi surse judiciare, pentru News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, pe 31 mai, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a foştilor miniştri Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu, Gheorghe Pogea şi Dan Ioan Popescu.



Pe 24 mai, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Parchetului instanţei supreme referatul şi documentaţia din care rezultă că cei patru foşti miniştri sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan, şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice", informa DIICOT.

Procurorii au precizat că, la data de 24 octombrie 2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative.


" În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27.10.2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normative”, mai arăta DIICOT.

În dosarul Rompetrol 2, procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe bunuri şi acţiuni ale companiilor Kaz Munay Gas, Oilfield Business Solutions şi Rompetrol Rafinare, până la suma totală de peste 1,7 miliarde de lei, 290 de milioane de dolari şi aproape 35 de milioane de euro.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Potrivit procurorilor, în 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi infracţionale în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare, folosirea şi însuşirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidenţierea în actele contabile ale societăţilor pe care le controlau a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultaţi din activităţile infracţionale şi externalizarea fondurilor astfel obţinute din activităţile infracţionale.

Anchetatorii susţin că grupul infracţional a urmărit dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţele Libia şi Turkmenistan) delapidarea sumelor cuvenite bugetului de stat şi însuşirea acestora de către persoane care făceau parte din grupul Rompetrol, în acest sens fiind adoptată în 2003 şi o OUG prin care obligaţiile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare, în valoare de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.



Dosarul Rompetrol 2 este disjuns din cel în care au fost deja condamnate 12 persoane şi în care a fost judecat şi Dinu Patriciu.

În dosarul iniţial Rompetrol, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în octombrie 2014, pe fostul senator Sorin Roşca Stănescu, la doi ani şi patru luni de închisoare, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş. la doi ani şi opt luni de închisoare, în ambele cazuri pedepsele fiind dispuse cu executare.

În cazul omului de afaceri Dinu Patriciu judecătorii Curţii au încetat procesul penal, ca urmare a decesului acestuia şi au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de acesta.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si