Administratorul firmei  de servicii turistice, din oraşul ilfovean Popeşti-Leordeni, şi angajata societăţii, în vârstă de 39 de ani, au fost reţinuţi miercuri de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Cornetu.

"În fapt, în perioada februarie- mai a.c., cei doi ar fi încheiat 26 de contracte pentru pachete turistice în străinătate, în special în Bulgaria şi Italia, contracte care nu ar fi fost onorate.

Victimele ar fi primit contractele şi voucherele, în general, prin e-mail, plata fiind efectuată prin transfer bancar. Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de aproape 50.000 de euro ”, arată Poliţia Română.

Victime au constatat că au fost înşelate în momentul în care au ajuns la hotelul unde urmau să se cazeze sau când au contactat telefonic unităţile hoteliere unde ar fi trebuit să-şi petreacă vacanţa conform contractului încheiat.

În funcţie de probatoriul administrat în cauză, cei doi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale, a precizat sursa citată.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: De ce a atacat Israelul cu forțe terestre Libanul. Premierul Benjamin Netanyahu: ”Trăim momente de răscruce”- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si