Arhiepiscopul Tomisului a venit la Judecătoria Constanţa, unde fusese citat ca martor în dosarul în care Ionuţ Cristian Picu, fost absolvent de Teologie, şi Marcel Marin, fost membru al Coralei Armonia, care aparţine de Arhiepiscopia Tomisului, sunt judecaţi pentru şantaj.
Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise. La final, după ieşirea de la Judecătorie, Arhiepiscopul Tomisului nu a dorit să facă declaraţii presei.
Procurorii au stabilit că preotul Ciprian Stoichin a mers la începutul anului 2012 la locuinţa unei femei pentru a-i sfinţi acesteia locuinţa. După câteva zile, femeia l-a chemat din nou pe preot la ea acasă, iar cu această ocazie au întreţinut relaţii sexuale. Scenele au fost filmate, iar o parte din materialul înregistrat i-a fost prezentat preotului Ciprian Stoichin de către Ionuţ Cristian Picu şi Marcel Marin.
Cei doi bărbaţi i-au cerut preotului 15.000 de euro pentru a nu da publicităţii imaginile, însă acesta a refuzat şi a sesizat autorităţile, care au început o anchetă în acest caz.
Acest dosar se află de mai bine de un an pe rolul Judecătoriei Constanţa. Preotul Ciprian Stoichin s-a constituit parte vătămată în acest caz. El este consilier administrativ bisericesc la Arhiepiscopia Tomisului, relateaza News.ro.

Arhiepiscopul Tomisului a venit la Judecătoria Constanţa, unde fusese citat ca martor în dosarul în care Ionuţ Cristian Picu, fost absolvent de Teologie, şi Marcel Marin, fost membru al Coralei Armonia, care aparţine de Arhiepiscopia Tomisului, sunt judecaţi pentru şantaj.
Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise. La final, după ieşirea de la Judecătorie, Arhiepiscopul Tomisului nu a dorit să facă declaraţii presei.

Procurorii au stabilit că preotul Ciprian Stoichin a mers la începutul anului 2012 la locuinţa unei femei pentru a-i sfinţi acesteia locuinţa.

După câteva zile, femeia l-a chemat din nou pe preot la ea acasă, iar cu această ocazie au întreţinut relaţii sexuale. Scenele au fost filmate, iar o parte din materialul înregistrat i-a fost prezentat preotului Ciprian Stoichin de către Ionuţ Cristian Picu şi Marcel Marin.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Cei doi bărbaţi i-au cerut preotului 15.000 de euro pentru a nu da publicităţii imaginile, însă acesta a refuzat şi a sesizat autorităţile, care au început o anchetă în acest caz.
Acest dosar se află de mai bine de un an pe rolul Judecătoriei Constanţa. Preotul Ciprian Stoichin s-a constituit parte vătămată în acest caz. El este consilier administrativ bisericesc la Arhiepiscopia Tomisului, relateaza News.ro.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si