Lorin Fortuna a fost unul dintre cei mai proeminenti revolutionari din decembrie 1989, dand startul actiunilor de protest care au avut loc la Timisoara. Ulterior, in locul unei cariere politice, pe care o incepuse in calitate de presedinte al Consiliului Judetean, a preferat sa lanseze in spatiul public diverse mesaje excentrice. El pretindea ca ia legatura frecvent cu extraterestrii, care i-au transmis diverse semnale, sustinand ca vom fi colonizati in curand.

Fortuna a murit vineri, din cauza unui ulcer duodenal, si nu a mai apucat sa vada daca profetiile ii vor fi implinite.
Chiar daca parea ca se deconectase de mediul politic, Fortuna  a incercat in ultimul an al vietii sale sa infiinteze Partidul National Democratic-Meritocratic Principatorial, cu care dorea sa participe la alegerile parlamentare din decembrie. Pentru ca partidul sa aiba personalitate juridica, Fortuna s-a adresat Tribunalului Bucuresti. Dupa mai multe amanari, cauzate de faptul ca Fortuna nu a furnizat toate actele necesare, tribunalul i-a refuzat cererea. Fortuna a facut apel, insa judecatorii au decis, pe 7 octombrie, cu o luna si jumatate inainte ca acesta sa moara, ca partidul acestuia nu intruneste toate conditiile pentru a aparea pe scena politica.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si