„Avioanele israeliene de lupta au atacat Sistemul de Aparare Sirian si alte baze iraniene din Siria. Douasprezece tinte, inclusiv trei baterii militare siriene si patru baze militare ale Iranului din Siria au fost atacate” se arata intr-un comunicat al Israelului.

Purtatorul de cuvant al armatei, locotenentul-colonel Jonathan Conricus, a declarat ca in timpul atacului, 15-20 rachete anti-aeriene siriene au fost lansate asupra avioanelor israeliene, fara sa le loveasca.

Televiziunea de stat siriana a comunicat ca fortele militare aeriene au raspuns unor raiduri israeliene.

Rachetele au declansat alarme care au putut fi auzite in nordul Israelului.

„Sirienii si iranienii se joaca cu focul”, a spus Conricus. „Suntem dispusi sa facem pe oricine ne ataca sa plateasca scump”, a adaugat el. De asemenea, Conricus a adaugat ca „nu este in interesul nostru ca situatia sa escaladeze”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Noile raiduri israeliene au venit la cateva ore distanta fata de alt raid in zona centrala a Siriei.

Ciocnirile au inceput dupa ce o drona iraniana s-a infiltrat in spatiul aerian israelian si a fost doborata de fortele aeriene israeliene. Armata israeliana a raspuns prin atacuri asupra unor locatii iraniene din Siria, inclusiv locul de lansare al dronei, baza militara Tiyas in apropiere de Palmyra.

Conricus a declarat ca armata avea informatii privind misiunea dronei, dar nu a intrat in detalii, spunand doar ca stiau ca era intr-o misiune militara.

Armata israeliana a comunicat ca unul dintre pilotii sai a fost ranit grav dupa ce a fost nevoit sa se catapulteze din avionul sau F-16 care s-a prabusit ulterior in nordul Israelului.

Purtatorul de cuvant al armatei israeliene, generalul de brigada Ronen Manelis a declarat ca Israelul considera Iranul responsabil pentru incident.

„Avem de-a face cu un atac serios al Iranului asupra teritoriului israelian. Iranul duce regiunea intr-o aventura despre care nu stie cum se va termina. Cine este responsabil pentru acest incident va plati pretul”, a spus Manelis.

Tensiunile au crescut recent in zona granitei din Nord, iar Israelul a avertizat in repetate randuri ca Iranul construieste facilitati pentru fabricarea de arme in Liban si doreste sa isi intareasca prezenta din apropierea granitei Israelului cu Siria.

Prim-ministrul israelian Netanyahu a declarat ca daca Iranul continua sa se instaleze  in Siria, atunci Israelul ii va opri.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si