Barbatul, in varsta de 67 de ani, originar din comuna ieseana Probota, fusese internat la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, la Terapie Intensiva, in urma cu o saptamana.

Medicii spitalului iesean afirma ca starea pacientului s-a agravat la putin timp dupa internare, el fiind adus initial la unitatea medicala cu simptome specifice meningitei. In cele din urma, s-a confirmat existenta virusului West Nile. Barbatul a decedat in spital, medicii sustinand ca pacientul suferea si de alte boli.

Un alt barbat, in varsta de 70 de ani, din Pascani, este internat tot la spitalul din Iasi, in stare grava, fiind de asemenea diagnosticat cu virusul West Nile.

La Spitalul de Boli Infectioase din Iasi au fost confirmate, in aceasta saptamana, alte trei cazuri de pacienti cu virusul West Nile. Cei trei pacienti, cu varste de peste 50 de ani, nu prezinta complicatii grave, starea lor fiind stabila.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Ministerul Sanatatii spunea, in 9 august, ca in prezent nu exista riscul unei epidemii, cazurile de meningite si meningo-encefalite cu virus West Nile fiind sporadice. De asemenea, Ministerul Sanatatii recomanda autoritatilor locale sa intensifice masurile de dezinsectie in localitati pentru a preveni raspandirea infectiei cu virus West Nile, transmis prin intepatura de tantar.

Specialistii mentioneaza ca infectia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin intepatura de tantar.

Circa 80% din persoanele infectate nu au simptome, dar in cazul in care apar febra, durere de cap intensa, dureri musculare, varsaturi si eruptii cutanate se recomanda vizita la medic. In cazurile severe, care afecteaza cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afectiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renala cronica), pot aparea si alte simptome: rigiditate a gatului, sensibilitate crescuta la lumina, convulsii, frisoane, oboseala cronica si slabiciune musculara.

Ministerul Sanatatii recomanda populatiei mai multe masuri de protectie: evitarea expunerii la tantari, imbracaminte cu maneci lungi si pantaloni lungi; utilizarea substantelor repelente de tantari; montarea de plase la ferestrele locuintelor pentru a impiedica patrunderea tintarilor; limitarea deplasarilor in zonele cu multa vegetatie si umiditate ridicata (parcuri, paduri, ape statatoare etc.), asigurarea masurilor de desecare a baltilor cu apa din jurul gospodariilor si indepartarea recipientelor/obiectelor care favorizeaza acumularea apei si a gunoiului menajer.

Nu exista vaccin sau tratament antiviral specific.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si