„Bună seara, dragi români. Mă simit onorat şi mândru să mă alătur, în calitate de consilier onorific neremunerat, echipei condusă de Premierul Viorica Dăncilă. Îmi voi folosi toată experienţa acumulată, atât în funcţia de secretar de stat cât şi în demnitatea de ministru, pentru a fi alături de echipa guvernamentală, mai ales în contextul actual al preluării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE. Mulţumesc doamnei Prim Ministru, PSD, Organizaţiei Judeţene Neamţ a PSD, tuturor celor care m-au susţinut în proiectele în care am fost implicat şi mi-au acordat încrederea lor”,

a scris Ilan Laufer, luni, pe contul său de Facebook.

Ilan Laufer a fost numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă

În urmă cu o lună, Ilan Laufer a declarat, la sediul PSD, că preşedintele Klaus Iohannis a respins numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării din antisemitism, el acuzându-l pe şeful statului că acesta este un gest dintr-un lung şir de acţiuni antisemite.

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic şi consideră că referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt iresponsabile şi denotă grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie, referindu-se la acuzaţiile lui Ilan Laufer, a cărui nominalizare în Guvern a respins-o.

Ilan Laufer a fost numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă ferm folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic.

Referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt iresponsabile şi denotă grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie. Relativizarea antisemitismului reprezintă o acţiune periculoasă care poate genera manifestări antisemite şi discriminatorii şi poate incita la ură. Însuşindu-şi cu bună ştiinţă un text cu acuzaţii ridicole lipsite de orice fundament real, Ilan Laufer a picat testul maturităţii, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste. Personajele care proferează asemenea acuzaţii scandaloase se descalifică automat şi nu pot ocupa sub nicio formă înalte demnităţi în statul român"
, se arăta într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele consideră că aceste declaraţii reprezintă un nou exemplu din retorica nocivă îndelungată a Partidului Social Democrat, care alimentează în mod constant discursul urii şi tendinţele xenofobe. Este inadmisibil ca memoria Holocaustului să fie întinată cu astfel de atacuri, care servesc unor interese meschine şi sunt de natură a afecta pacea socială.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian, consideră că declaraţia lui Ilan Laufer, care l-a acuzat pe şeful statului de antisemitism, este emoţională, cu mult iz politic şi atâta tot, iar atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa Holocaustului a fost recunoscută inclusiv printr-o distincţie acordată de American Jewish Committee.

La rândul său, deputatul Silviu Vexler, ales din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a spus că termenul "antisemitism" este unul dureros şi dacă trebuie fundamente clare pentru a fi folosit. "Este grav şi periculos când arunci agresiv, în public, cuvinte pe care nu le înţelegi cu adevărat(...) Memoria victimelor Holocaustului şi drama Holocaustului în sine, cu tot ceea ce a însemnat ea, acuzaţiile de antisemitism fără o bază fundamentată, nu au ce căuta, în nicio formă, într-un conflict politic, pentru absolut niciun motiv.",

a afirmat el.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic respinge cu fermitate acuzaţiile de antisemitism la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că acesta a dovedit, de-a lungul timpului, "o înţelegere deosebită atât pentru tragedia Holocaustului, la originea căruia a fost antisemitismul, în formele sale cele mai feroce, cât şi pentru suferinţele supravieţuitorilor Holocaustului".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, atunci, că declaraţiile lui Ilan Laufer au fost ”mult prea avântate”, dar nu reprezintă poziţia PSD şi că nimeni nu va mai face declaraţii din sala de conferinţe a partidului fără o aprobare.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si