Tot ca o noutate vine și faptul că vor fi mai dese controalele medicale pentru şoferii în vârstă, iar cei cu abateri repetate vor fi consiliaţi psihologic.

Proba practică a examenului de conducere ar urma să fie monitorizată video, iar un reprezentant al Ministerului Transporturilor spunea că planul vizează dotarea vehiculelor cu nişte sisteme speciale, pe de-o parte, pe de altă parte exemenele pentru obţinerea atestatelor profesionale deja sunt montirozate video.

Nu ai carte, nu vei mai putea conduce

Noua strategie prevede schimbări şi pentru maşini. Peste câţiva ani autoturismele ar putea fi dotate cu sisteme inteligente care vor opri motorul, dacă şoferul a băut alcool.

Au intrat în vigoare noi reguli în privința permisului de conducere

În cazul în care un şofer vrea să-şi reînnoiască permisul de conducere expirat sau aflat în preajma expirării, el trebuie să prezinte autorităţilor, pe lângă o cerere şi celelalte documente necesare, şi o fişă medicală.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: 9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”- wowbiz.ro

Din acest document trebuie să rezulte că şoferul este apt pentru a conduce o maşină pe drumurile publice din România. Fişa medicală trebuie emisă de către o unitate medicală autorizată.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si