Două surori au murit înecate în râul Râmnicu Sărat! Ambulanţă a SAJ, avariată de localnici
Două surori de 9 şi 12 ani, din localitatea Râmnicelu, judeţul Buzău, au murit, luni, după ce au intrat în râul Râmnicu Sărat şi nu au mai putut ieşi la mal.
Două surori de 9 şi 12 ani, din localitatea Râmnicelu, judeţul Buzău, au murit, luni, după ce au intrat în râul Râmnicu Sărat şi nu au mai putut ieşi la mal. Ele au fost scoase de localnici şi rude, însă nu au mai putut fi salvate. În timpul misiunii de salvare, o ambulanţă de la SAJ Buzău a fost avariată, localnicii spărgând geamurile autosanitarei cu pietre.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Buzău, cele două fetiţe, în vârstă de 9, respectiv 12 ani, ar fi intrat în râul Râmnicu Sărat, împreună cu un frate mai mic, de 7 ani.
Citeste si: Congresul PSD pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale va avea loc în 3 august
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Citeste si: VIDEO| Tranzacții ilegale cu locuri de veci. Cei care le scot la vânzare cer mii de euro
La un moment dat, cele două fete ar fi ajuns într-o zonă cu excavaţii, unde apa se adânceşte brusc şi nu au mai putut ieşi.
Fratele lor mai mic şi-a alertat părinţii, iar cele două fete au fost aduse la mal de către localnici şi rude.
La venirea pompierilor şi a echipajelor medicale, fetele erau inconştiente, una dintre ele, în stop cardio respirator, fiind declarată decedată la faţa locului, întrucât manevrele de resuscitare nu au avut rezultat.
Cea de-a doua fetiţă a murit la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unde fusese transportată.
În timpul intervenţiei, o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău a fost avariată de localnicii din localitatea Râmnicelu, care au aruncat cu pietre, spărgând geamurile.