Chesnoiu spune că versiunea finală a ghidului solicitantului este deja disponibilă pe site-ul AFIR în vederea pregătirii documentaţiei de solicitare, iar sesiunea pentru depunerea proiectelor va fi lansată în cursul acestei luni, conform calendarului stabilit în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.

Citeste si: „Ca dintr-un film horror”- Zeci de papagali dintr-o specie protejată, morţi după ce au căzut din zbor

Citeste si: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi şi soţul acesteia, condamnaţi la închisoare cu suspendare după ce ar fi luat mită de la studenţi pentru a-i promova la examene

”Avem la dispoziţie o alocare de aproximativ 46 de milioane de euro pentru această sesiune, sumă care, din păcate, este insuficientă pentru numărul foarte mare de potenţiali beneficiari care ar dori să acceseze aceste fonduri pentru a-şi dezvolta fermele. Din informaţiile pe care le avem, la nivelul fiecărui judeţ sunt foarte multe proiecte care aşteaptă să fie depuse, fapt ce ne demonstrează că există atât o dorinţă foarte mare de a investi în agricultura românească, cât şi o nevoie, şi mai mare, de finanţare a acestui sector”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Micii fermieri pot primi prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” finanţare nerambursabilă în procent de 100% în valoare de 15.000 euro. Această sumă de bani se acordă în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în momentul în care finalizează obiectivele propuse printr-un plan de afaceri.

”Cheltuielile propuse prin Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziţia de teren sau material biologic, efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol, sau cel privind potenţialul agricol, precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de

afaceri aprobat pot fi eligibile atâta timp cât susţin obiectivele propuse pentru dezvoltarea fermei”, anunţă AFIR.

Citeste si: O femeie a ținut în casă trei ani cadavrul mamei sale

Citeste si: EXCLUSIV. Primele imagini cu Elena Udrea în București, la Știrile Kanal D de la ora 19.00

Reprezentanţii agenţiei spun că submăsura 6.3 din PNDR 2020 a beneficiat de o atenţie foarte mare din partea solicitanţilor de fonduri, fiind una dintre cele mai accesate.

Până în acest moment, AFIR a finanţat efectiv 26.859 de ferme mici, în valoare de peste 203 milioane euro din care 2.209 proiecte, în valoare de peste 33 de milioane de euro, vizează zona montană.

Plăţile făcute de AFIR în conturile micilor fermieri, până în acest moment, au depăşit 154 de milioane de euro.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si