”În dimineaţa acestei zile, procurorul de caz a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, context în care a fost solicitată o informare scrisă din partea Spitalului Elias referitoare la procedura de transfer realizată. Până la acest moment, informarea solicitată nu ne-a fost comunicată”, anunţă luni procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, precizând că actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei au avut în vedere şi starea gravă de sănătate a suspectului, astfel cum a fost evaluată de către medicii din cadrul Spitalului Elias, iar transferul acestuia

la o clinică din afara ţării nu împiedică  desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

Citeste si: E oficial. Mario Iorgulescu a părăsit România!

Ei precizează că la data de 19 septembrie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Mario Iorgulescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a fost informat cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 septembrie 2019, organele judiciare se vor deplasa la sediul unităţii medicale în vederea efectuării unor activităţi procedurale care vor implica persoana în cauză.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Mama lui Mario Iorgulescu a răbufnit: ”Totul se întoarce într-un fel sau altul!”

”Cu toate acestea, întrucât procurorul de caz a fost informat telefonic de către reprezentanţii spitalului cu privire la un posibil transfer al pacientului  la o clinică din Uniunea Europeană, în cursul zilei de 20 septembrie 2019, s-a decis ca activitatea menţionată anterior să fie efectuată de îndată.

În acest sens, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orei 19:00, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însoţit de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a deplasat la Spitalul Elias în vederea aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei formulate. Însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu este oportună realizarea acestei activităţi procedurale”, menăionează Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Citeste si: Mario Iorgulescu a ieșit din comă! Familia încă nu i-a spus despre tragedia pe care a provocat-o

În cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reprezentanţii Spitalului Elias au transmis foaia de observaţie medicală a pacientului, întocmită până la momentul respectiv.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

”Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este o etapă a  procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio

situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în finalul comunicatului Parchetului.

Mario Iorgulescu, care a produs un accident soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani, fiind şi el rănit, a părăsit Spitalul Elias, pentru a-şi continua tratamentul în străinătate. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii spitalului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si