Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Berbec

Un succes de demult devine punctul de plecare spre un ţel nou, pentru că, dacă a mers bine atunci, de ce nu s-ar repeta încă o dată reuşita?

Merită să-ţi aduci aminte o reţetă de succes care a funcţionat şi să o refoloseşti sau măcar să o împărtăşeşti şi altora, pentru că ar putea fi de folos şi în alte împrejurări.

Transmite cu bucurie şi generozitate tot ceea ce ştii, pentru că există alături de tine oameni care au nevoie de acest impuls.

Dacă te vor asculta, vor avea numai de câştigat, pentru că sfatul tău a avut efecte excelente la tine. de ce nu şi la ei?

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Taur

Azi ai nevoie de pauză, de o rupere totală de ceea ce te preocupa până mai ieri. Nici cariera nu mai trebuie să-ţi încarce mintea cu probleme, nici banii nu mai trebuie să fie o obsesie, ci încearcă să mergi într-un loc care înseamnă pace şi odihnă pentru sufletul tău şi să te relaxezi.

Că pleci undeva la ţară, la pădure, la mare, sau rămâi acasă, simţi că-ţi încarci bateriile cu o energie nouă, chiar dacă nu s-ar spune că faci ceva special.

Chiar şi o oră în plus de somn sau puţină lene în propriul tău cămin au efecte benefice asupra psihicului şi fizicului, pentru că această pasivitate te ajută să redevii tu însuţi.

Citeste si: Trei zodii cu destin de aur. Ei sunt trimişii lui Dumnezeu pe pământ

Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020
Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020

Gemeni

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020.

Horoscop 14 februarie 2020. Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas care te obligă să iei o pauză.

Profită de acest răgaz, pentru că poate fi de folos pentru a-ţi face ordine prin gânduri şi a găsi alte variante pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Citeste si: Ziua Îndrăgostiților. Zodia care va primi o cerere în căsătorie fix pe 14 februarie 2020

După o perioadă de detaşare binefăcătoare, te întorci la vechile probleme cu multe soluţii noi care vor debloca unele planuri care stagnau de la o vreme.

Uneori, o perioadă de pauză poate fi de bun augur pentru a continua după aceea cu alt tonus.

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Rac

Priveşti spre viitor cu un optimism molipsitor şi nu poţi vorbi de etapele următoare decât cu ton ridicat, vesel, pozitiv, pentru că ai deplină încredere în ce va urma.

Păstrează-ţi acest tonus până la capăt, deoarece visul tău are şanse să se materializeze numai dacă îţi menţii această energie chiar dacă apar obstacolele de pe parcurs.

Nu te întrista nici la cea mai mică suspiciune care se infiltrează în suflet, ci continuă să spui cu tărie că se poate!

Leu

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020.

Plăcutul şi utilul se completează perfect în ceea ce ai azi de rezolvat, pentru că ai şi ceva concret de câştigat şi rămâi şi cu un sentiment puternic de satisfacţie la final.

Ca atare se poate vorbi de o zi reuşită deoarece roadele sale te împlinesc, te încarcă de o bucurie palpabilă, nu doar de una sufletească.

Citeste si: 5 zodii care te rănesc din plăcere. Îți fac rău cu zâmbetul pe buze

Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020
Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020

E ca şi cum găseşti în acelaşi loc, în acelaşi om, în acelaşi eveniment pe care îl trăieşti şi un profit, şi o încântare, şi un cadou pe care îl poţi atinge, şi unul care îţi umple sufletul de fericire.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Profită de această zi, pentru că are multe de oferit spre fericirea ta!

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Fecioară

Ai rezerve cu privire la modul în care altcineva a obţinut un mare succes cu care acum se laudă la toată lumea.
Poate e un semn de invidie din partea ta sau poate e un presentiment greu de explicat cum că nu ar fi un succes chiar binemeritat, aşa cum vrea el să arate.

Presimţi că a ajuns acolo pe căi nu tocmai corecte şi ori te gândeşti la un plan de răzbunare, ca să-i demaşti adevăratele fapte, ori îţi pregăteşti în secret revenirea în forţă, considerând că ai fi meritat şi tu acelaşi succes.

Nu fi maliţios fără să ai şi dovezi clare că acesta ar fi vinovat de ceva!

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Balanță

Te simţi excelent în societate, printre oameni, deci fă tot posibilul să nu stai singur nicio clipă.

Doar în colective largi de oameni, chiar şi pierdut prin spaţii publice aglomerate, cum ar fi o vizită la mall sau o manifestare publică în aer liber, te simţi ca nou, pentru că primeşti energie din comunicarea cât mai variată cu oamenii.

Nimereşti într-un anturaj vesel, tonic, în care distracţia e la ea acasă, şi te-ai putea integra şi tu foarte bine printre ceilalţi, pentru că te poţi exprima liber, fără inhibiţii şi fără complexe.

Scorpion

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Atmosfera nu e prea plăcută acasă, de parcă fiecare membru al familiei ar avea ceva pe suflet şi nu reuşeşte să exprime prin cuvinte ce simte.

Citeste si: Horoscop 2020. 5 zodii care iubesc prea mult și suferă din dragoste

Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020
Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020

Ar fi bine ca fiecare să-şi ia inima în dinţi şi să spună clar ce îl macină, de ce îi este frică, ce nu îi convine, pentru că sigur există o rezolvare pentru toate.

Decât să păstreze fiecare în interiorul său nemulţumiri, dileme şi frustrări, mai bine aţi sta cu toţii de vorbă faţă în faţă, ca să găsiţi tot împreună soluţiile cele mai eficiente.

La baza acestei stări apăsătoare din locuinţa voastră se află un blocaj de comunicare, dar unul din voi trebuie să lase primul garda jos şi să-l invite pe celălalt la dialog sincer.

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Săgetător

Ai grijă la reacţiile impulsive sau agresive pe care le ai faţă de persoanele ceva mai sensibile.

Chiar dacă tu consideri că nu exagerezi cu nimic, celălalt poate fi într-o pasă extrem de fragilă şi va lua riposta ta drept un atac la persoană.

Un gest necugetat, o vorbă spusă necontrolat sau o atitudine ofensivă poate deranja enorm pe un prieten, care va suferi în sinea ta pentru comportamentul tău.

Nu merită asemenea tratament din partea ta deci domoleşte-ţi patima.

Capricorn

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Atmosfera este animată, tonică, plină de veselie în preajma ta, ca într-o zi de sărbătoare. Aduni pe toţi cei dragi alături de tine şi trăiţi cu toţii evenimente deosebite, ce vă încarcă pe toţi de fericire.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Mai rar ai parte de o atmosferă atât de plăcută, în centrul atenţiei fiind iubirea şi copiii.

Citeste si: Cele mai fidele zodii. Cu ele TREBUIE să te căsătorești!

Cât timp îţi împarţi timpul şi energia între aceste puncte centrale ale vieţii tale, totul merge de minune, ca atare apleacă-te asupra celor mici, joacă-te cu ei, fă lecţiile cu ei, coboară-te la nivelul lor sau petrece cât mai mult timp într-o atmosferă romantică, ce te îndeamnă la exprimarea emoţiilor şi sentimentelor la cote maxime.

Poate chiar acum te îndrăgosteşti, pentru că iubirea pluteşte în aer. Dacă eşti pregătit, primeşte-o cu inima deschisă!

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Vărsător

Ai noroc la bani astăzi, pentru că, pe lângă sursa ta principală de venit pe care te poţi baza, s-ar putea să mai apară una exact când aveai mai mare nevoie de o infuzie de capital.

Dar banii, deşi au de unde să vină, se şi duc, pentru că aceeaşi bani îi ai deja programaţi pe căprării pentru a face faţă unei liste lungi de cheltuieli.

Dar altceva e să plăteşti facturile când ai suficienţi bani la dispoziţie decât să tragi de fiecare leuţ.
Sentimentul de prosperitate care te cuprinde azi e benefic pentru a-ţi decide corect toate afacerile, fără a dezechilibra deloc balanţa. Banii vin, banii se duc, important e că echilibrul se menţine.

Pești

Horoscop Ziua Îndrăgostiților 2020. Horoscop 14 februarie 2020. Manipulezi sume mari de bani, dar nu într-o singură direcţie importantă, ci pentru a achita mai multe plăţi minore.

Citeste si: Zodii norocoase în 2020. Un an excelent pentru Lei și încă trei nativi din zodiac

Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020
Horoscop Ziua Indragostitilor 2020 - Horoscop 14 februarie 2020

E bine şi aşa, pentru că poţi şterge de pe lista de obligaţii mai multe puncte dintr-un foc, dar regreţi că o sumă atât de mare nu a putut lua o direcţie mai consistentă.

Dacă nu aveai atâtea facturi în aşteptare, ai fi putut investi în ceva scump şi necesar pentru confortul tău.

Sursa: acvaria.com

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si