Trenul a plecat de la Viena, sâmbătă seara şi a ajuns la Timişoara în cursul zilei de duminică. În Staţia CFR Timişoara Nord au fost luate măsurile de siguranţă pentru ca muncitorii să păstreze regulile de distanţare.

Cei 74 de muncitori din 18 judeţe ale României care vor pleca spre Viena, duminică seară, au deja contracte de muncă în această ţară. Cei mai mulţi au mai lucrat în Austria, iar acum fac schimbul de tură.

După ce vor ajunge la Viena, muncitorii vor fi testaţi pentru coronavirus, iar mai apoi îşi vor prelua locurile de muncă, în special de îngrijire a bătrânilor.

Trenul special de Viena pleacă de la Timişoara în jurul orei 21.00.

Potrivit CFR Călători, au fost pregătite două perechi de trenuri pe rutele Viena-Timişoara (în 9 şi 12 mai) şi Timişoara-Viena (în 10 şi 13 mai). "Efectuarea transportului se va realiza cu condiţia ca partea austriacă să colecteze suficiente rezervări pentru ocuparea vagoanelor", a transmis CFR Călători.

Conform sursei citate, toate trenurile vor fi formate numai din vagoane cuşetă, fiecare garnitură având în compunere 5 vagoane cuşetă româneşti şi 5 vagoane cuşetă austriece. Numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Avocata familiei Melencu: marea dovadă a mușamalizării în cazul Caracal! Un polițist i-a dat mesaje lui Dincă după răpirea Luizei, dar conținutul lor a fost ”secretizat”

Circulaţia trenurilor speciale se va derula în conformitate cu condiţiile aprobate de Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne din România.

CFR Călători precizează că OBB şi autorităţile din Austria se ocupă de rezervarea locurilor pentru trenurile special comandate. De asemenea, responsabili de selecţia şi deplasarea pasagerilor cu aceste trenuri sunt agenţiile de recrutare din Austria.

Citeste si: Prahova: Poliţiştii caută o fată de 16 ani care a plecat dintr-un centru de plasament

Transportul pasagerilor realizează în conformitate cu prevederile în vigoare referitoare la regulile de distanţare socială, respectiv a regulilor de igienă şi comportament emise de autorităţi pentru protecţia persoanelor şi prevenirea infecţiei cu Covid-19.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Imagini halucinante la Geneva! Peste 1.000 de oameni au stat la coadă pentru a primi alimente gratuite, pe fondul impactului epidemiei de coronvirus asupra săracilor şi imigranţilor

La plecarea din Timişoara, au acces în aceste trenuri special comandate de OBB doar persoanele declarate admise de DSP.

Toţi călătorii au obligativitatea să poarte mască de protecţie pe durata călătoriei şi se recomandă utilizarea mănuşilor de unică folosinţă.

Pentru operaţiunile de îmbarcare/debarcare a călătorilor vor fi asigurate culoare special amenajate pentru accesul, respectiv părăsirea organizată a incintei staţiei de cale ferată.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si