Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că reprezentanţii Consulatului General al României la Bonn au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale şi compania de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbruck pentru a solicita luarea de măsuri privind gestionarea situaţiei create şi a obţine informaţii suplimentare privind cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor infectate cu COVID-19.

MAE arată, într-un comunicat transmis duminică, că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective.

1.300 de lucrători au fost depistaţi pozitiv

De asemenea, potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către oficiul consular, până în prezent, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana şi alte bunuri de strictă necesitate.

Citeste si: Germania: Noi restricții în zona în care zeci de români au fost testați pozitiv

MAE, anunţ privind românii din Germania infectaţia cu coronavirus
MAE, anunţ privind românii din Germania infectaţia cu coronavirus

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

MAE mai arată că, în acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situaţia lucrătorilor români. Reprezentanţii companiei au precizat că aproximativ 50% dintre persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetăţeni români (datele urmând să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor efectuate), iar conducerea companiei, împreună cu autorităţile locale, au decis suspendarea temporară a activităţii.

Izolarea zonei

De asemenea, autorităţile districtului Gutersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situaţia rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului.

MAE menţionează că, pe fondul evoluţiei situaţiei, în cursul zilei de duminică va avea loc o reuniune la nivelul autorităţilor de land la care vor participa şi reprezentanţi ai Consulatului General al României la Bonn.

Citeste si: Angela Merkel, anunţ de ultimă oră

Sâmbătă, oficiul consular a fost notificat că 17 cetăţeni români au părăsit locaţia de carantină, autorităţile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.

Potrivit MAE, pe 11 mai consulul general al României la Bonn a mai efectuat o deplasare la aceeaşi companie pentru a verifica situaţia unor lucrători români, ca urmare a unor articole apărute în mass-media referitoare la cazul unor cetăţeni români ale căror documente de identitate ar fi fost reţinute de către angajator. La acea dată, angajatorul a comunicat că la compania în cauză îşi desfăşoară activitatea 6.000 de cetăţeni români, iar la acel moment nu existau suspiciuni privind existenţa unor cazuri de infectare cu noul coronavirus printre lucrătorii companiei în cauză.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: 320 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în ultimele 24 de ore! Bilanțul în România. Câte decese au fost înregistrate

Consulatul General al României la Bonn menţine legătura cu reprezentanţii companiei şi autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19, menţionează Ministerul Afacerilor Externe.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si