În cazul în care aveți buletinul expirat, trebuie să vă prezentați de urgență la Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanelor de pe raza de domiciliu pentru a nu primi amendă. Potrivit Ministerului de Interne, cetățenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reședința, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de

identitate.

Citeste si: Ajutor social 2021. Cum intri în posesia lui și de ce acte ai nevoie

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amenda cuprinsă între 40 lei şi 150 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.

CONDIȚIILE ELIBERĂRII UNEI CĂRȚI DE IDENTITATE 

- la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;

- daca s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativa; adoptie; constatarea unor greseli de scriere la intocmirea actului de stare civila; inregistrarea unei persoane in pozitia de "copil gasit" si identificarea ulterioara a actului de nastere intocmit initial, intre acestea existand neconcordanta la data nasterii; inregistrarea tardiva a nasterii unei persoane, cu inscrierea numai a anului de nastere s.a.);

- in cazul schimbarii domiciliului, a denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;

- in cazul deteriorarii actului de identitate;

- in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

- cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

- in cazul schimbarii sexului;â

- in cazul anularii;

-  in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

- pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA UNEI CĂRȚI DE IDENTITATE

- cererea pentru eliberarea actului de identitate (vezi Secţiunea "Formulare de completat";

- actul de identitate, cu excepţia situaţiei în care acesta a fost pierdut, furt sau distrus;

- certificatul de naştere, original şi copie;

- certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie;

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

- certificatul/hotărârea de divorţ, după caz, original şi copie;

- certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;

- certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie;

- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie (vezi Secţiunea "Documente necesare- Dovada adresei de domiciliu");

- chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si