Gabriel Trocan locuiește în Seattle de 31 de ani. A plecat imediat după Revoluție cu gândul de a nu se mai întoarce și a reușit să-și construiască o viață nouă peste ocean. Treptat și-a dat seama că „visul american” nu e altceva decât muncă și, adesea, singurătate.

„Este crunt de plictisitor, nu se întâmplă absolut nimic, uneori sunt norocos dacă mă văd cu fiul meu de patru ori pe an în condițiile în care distanța este să zic așa ca de la București la Pitești”, spune bărbatul.


Astfel s-a născut dorința de a se întoarce înapoi, candva.

Au plecat de peste 30 de ani în țări străine, dar păstrează România în inimă

„E o dorință vinovată pe care foarte mulți o au dar nu vor s-o recunoască. Aș vrea să simt și eu că trăiesc, pentru că în ultimii ani n-am mai simțit că trăiesc”, susține românul emigrat în SUA.
În urmă cu cinci ani, Gabriel și soția sa, originară din Cluj, s-au apucat serios de căutări. Voiau o căsuță cochetă, undeva pe lângă orașul de pe Someș. Piața imobiliară de acasă nu avea să semene câtuși de puțin cu sistemul american. Așa că familia Trocan a avut încredere oarbă într-un proprietar găsit pe internet, și s-a ales cu o casă care nu poate fi locuită.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

„Pe vremea aia după 26 de ani in America, incepi sa gandesti ca unul, am lasat garda jos. El a avut doua proprietati identice, una care i-a vandut-o unui medic veterinar si el a pus fotografiile unei case care era vanduta deja”, spune bărbatul.

După 30 de ani, primul lor contact cu România a fost neplăcut

Nu a renunțat însă la visul său, chiar dacă experiența i-a amintit de sistemul șubred de la noi. Povestea lui este însă a multor români din diaspora care, obișnuiți să facă majoritatea tranzacțiilor pe internet, ajung să fie înșelați chiar de frații lor, românii.

„Minunat ar fi să se adreseze nu numai unui notar ci și unui avocat, să înțeleagă că mai ales în mediul rural sunt inca titluri de proprietate care sunt scrise de mana, nenotarizate, neinregistrate la cartea funciară, acestea pana nu sunt puse in ordine nu pot fi transmise intr-un mod legal”, spun avocații.

Emigraţia a devenit un fenomen social şi economic major în România, unde populaţia a scăzut de la 22,4 milioane în anul 2000 la 19,5 milioane în 2018. Diaspora română este a cincea cea mai mare din lume. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre cei plecați vor înapoi acasă. Motivele care încă îi țin departe sunt, în ordine: corupția, clasa politică și sistemul medical deficitar- o arată un studiu din 2019.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si