Iată câteva dintre tradițiile și obiceiurileși superstiții din moși stră moși de care ar trebui să ținem cont, pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului!

Ce să nu faci pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului

De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot

atâţia pumni cât a dat. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă. Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă. Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

În Ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

Ajunul Crăciunului. Tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce să nu faci pe 24 decembrie
Ajunul Crăciunului. Tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce să nu faci pe 24 decembrie

Citeste si: Calendar ortodox decembrie 2020. Lista completă a sărbătorilor de iarnă

Tradiții și obiceiuri în Ajunul Crăciunului

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;
- în ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc „pui”;
- cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;
- gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;
în ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, etc.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se atât la sate, cât și la orașe.

Citeste si: Pe ce dată este Ignatul, sărbătoarea când sunt sacrificați porcii pentru Crăciun


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si